În România nu există un stat paralel, e o formulare a celor care au probleme cu justiția, a declarat purtătorul de cuvânt al Preşedintelui României, Mădălina Dobrovolschi.
„Președintele României își dorește o justiție independentă și puternică”, a mai spus ea, marți, la Palatul Cotroceni, întrebată dacă președintele vrea demisia liderului PSD Liviu Dragnea.
„Președintele și dorește stabilitate, pentru că în centrul preocupărilor se află cetățeanul român. Luptele politice își au locul în altă parte”, a precizat purtătorul de cuvânt al Preşedintelui României.
Întrebată dacă a existat vreo discuţie între preşedintele Klaus Iohannis şi Liviu Dragnea, după ce DNA a început urmărirea penală în cazul preşedintelui PSD , Mădălina Dobrovolschi a afirmat: „dacă exista o discuţie oficială, ea se afla pe agenda publică”.
Liviu Dragnea a spus luni seara că, în opinia sa, nu există vreun membru din conducerea PSD care să nu aibă un dosar „făcut” și că acest lucru este în beneficiul politic al președintelui Klaus Iohannis.
Procurorii DNA continuă ancheta în dosarul Tel Drum în care peşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, este urmărit penal.
Marți ar trebui să ajungă în faţa procurorilor mai multe persoane, oameni politici, care să depună mărturie.
Preşedintele PSD este anchetat pentru presupuse fapte de corupție din perioada în care era președintele Consiliului Județean Teleorman. Este vorba despre constituire de grup infracţional, abuz în serviciu şi fraudare de fonduri europene.
Citiți și:
Dragnea: „Resping toate acuzațiile. Nu m-am gândit la demisie”