Antena 3 CNN Externe Republica Moldova Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, vrea referendum cu privire la Transnistria

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, vrea referendum cu privire la Transnistria

2 minute de citit Publicat la 16:47 19 Sep 2018 Modificat la 16:47 19 Sep 2018

Forma de reintegrare a regiunii transnistrene în cadrul Republicii Moldova va fi decisă la referendum, iar scenariile concrete de reintegrare vor fi discutate după următoarele alegeri parlamentare, a declarat preşedintele moldovean Igor Dodon, marţi seara, într-o emisiune la postul public de televiziune Moldova 1, potrivit media de peste Prut.

După alegerile parlamentare din februarie anul viitor trebuie să se facă următorii paşi pentru asigurarea liberei circulaţii pe ambele maluri ale Nistrului şi avansarea dialogului politic, a afirmat Dodon, citat de portalul IPN.

Transnistria nu poate fi decât parte integrantă a Republicii Moldova, a spus preşedintele moldovean, adăugând că, după ce se va ajunge la un numitor comun pe plan intern, varianta de reintegrare a celor două maluri ale Nistrului ar urma să fie propusă comunităţii internaţionale.

Odată cu soluţionarea politică a conflictului transnistrean, trupele militare din stânga Nistrului vor trebui să părăsească zona, împreună cu armamentul care se află acolo, a mai spus Igor Dodon, exprimând practic poziţia Moscovei în această problemă, respectiv că până la soluţionarea definitivă a diferendului transnistrean nu va avea loc niciun fel de retragere a trupelor ruse din Transnistria.

La Tiraspol, declaraţia preşedintelui Dodon despre referendum şi reintegrare se pare că nu a fost auzită. Aşa-zisul ministru de externe transnistrean, Vitali Ignatiev, a declarat miercuri presei locale: "Noi construim un stat independent şi care, de facto, întruneşte toate condiţiile din punct de vedere al legislaţiei internaţionale pentru a-i fi recunoscută suveranitatea", potrivit Radio Chişinău.

La nivel de experţi, spune el, "nimeni nu pune la îndoială faptul că Transnistria este un stat suveran, care trebuie să obţină recunoaşterea pe plan internaţional".

În acelaşi timp, Ignatiev a evocat recenta sa întâlnire, la Moscova, cu reprezentantul special al Federaţiei Ruse pentru reglementarea transnistreană, Serghei Gubarev, în cadrul căreia a evocat "presiunea permanentă asupra operaţiunii de pacificare din partea autorităţilor de la Chişinău". În acest context, el a amintit de decizia Curţii Constituţionale a Republicii Moldova care a declarat drept ilegală staţionarea trupelor ruse în stânga Nistrului.

"Poziţia Transnistriei este clară - noi nu facem diferenţă între Grupul Operativ al Trupelor Ruse (GOTR) şi forţele de pacificare care se află pe teritoriul nostru. GOTR este implicat activ în rotaţia unităţilor de pacificare. Mecanismul operaţiunii de pacificare va rămâne neschimbat până nu vom găsi o formulă finală pentru reglementarea transnistreană', a subliniat Ignatiev.

Adunarea Generală a ONU a adoptat în vară proiectul de rezoluţie propus de Chişinău privind retragerea trupelor ruse din Transnistria, în care autorităţile moldovene se pronunţă asupra retragerii necondiţionate şi complete a GOTR - creat la 1 iulie 1995 în baza fostei Armate a 14-a a URSS - despre care consideră că staţionează ilegal pe teritoriul Republicii Moldova.

Reprezentantul Tiraspolului a mai menţionat că negocierile în formatul "5+2" (Republica Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina, OSCE, plus UE şi SUA, ca mediatori) ar putea fi reluate la sfârşitul lunii octombrie-începutul lunii noiembrie, însă o decizie finală în acest sens urmează să fie luată de părţile mediatoare OSCE, Rusia şi Ucraina, potrivit acestuia.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Republica Moldova
» Citește mai multe din Republica Moldova
TOP articole