„În Săptămâna Luminată am petrecut câteva zile pe Sfântul Munte Athos pentru a mă ruga pentru sănătatea noastră și a tuturor semenilor noștri. Am trăit multe momente binecuvântate în acest loc care este tezaurul cel mai de preț al ortodoxiei, dar cel mai mult m-au impresionat călugării români care și-au dedicat viața lui Hristos în lăcașurile românești care dăinuiesc de sute de ani în aceste locuri sfinte”, spune Ciolacu, pe pagina sa de Facebook.
Întâlnirea cu Părintele iconar Iacob de la Chilia athonită Sfântul Tihon, cu Părintele Daniel sau cu slujitorii Domnului de la Schitul Românesc Prodromu sau de la chiliile românești Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfântul Ipatie au fost, spune Marcel Ciolacu, „momente de mare bucurie, dar și de mândrie pentru tot ce a realizat Biserica Românească de-a lungul timpului”.
Președintele PSD afirmă că a fost, de asemenea, alături de Starețul Efrem, la Mânăstirea Vatoped la Sărbătoarea de Cinstire a Icoanei Maicii Domnului Eleovrytissa (Izvorâtoarea de mir).
„De aici aș vrea să le urez tuturor celor care poartă numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință, cele mai alese gânduri de sănătate, fericire și prosperitate. La mulți ani și militarilor din Forțele Terestre ale Armatei României!”, încheie președintele PSD.