Antena 3 CNN Politică Președintele PSD: „Dacă m-aş uita numai la Guvernul Orban, şi eu mi-aş dori alegeri anticipate”

Președintele PSD: „Dacă m-aş uita numai la Guvernul Orban, şi eu mi-aş dori alegeri anticipate”

<1 minut de citit Publicat la 22:58 15 Dec 2019 Modificat la 22:58 15 Dec 2019

„Dacă m-aş uita numai la Guvernul Orban, şi eu mi-aş dori alegeri anticipate. Suntem la nivelul de amatorism, la nivelul de jos. Nu e vorba de un anumit ministru, domnul Cîţu e deja legendar. Cel mai important ministru, după primul ministru, este ministrul finanţelor dintr-un guvern. Domnul Câţu nu are abilităţile necesare, ca să fiu, elegant. Este o mare diferenţă între a fi în opoziţie şi a conduce Ministerul Finanţelor într-o ţară", a spus Marcel Ciolacu, la B1 TV.

El a explicat că alegerile anticipate sunt necesare doar când există o criză politică, iar în momentul de faţă există un guvern în funcţie.

"Alegerile anticipate sunt o necesitate când este o criză politică. În acest moment, în România nu este o criză politică. Eu nu o văd. Criză politică este când nu există o majoritate care să investească un guvern. (...) Avem un parlament ales, anul viitor sunt alegeri pentru Parlamentul României, avem un premier şi un guvern minoritar cum a fost şi Guvernul Cioloş, Guvernul Boc, nu suntem la prima experienţă cu guvern minoritar în Parlament, Tăriceanu. Mai mult, avem şi un preşedinte ales", a spus Marcel Ciolacu. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole