Antena 3 CNN Politică Preşedintele Klaus Iohannis va merge în Franţa pentru conferinţa Francofoniei

Preşedintele Klaus Iohannis va merge în Franţa pentru conferinţa Francofoniei

1 minut de citit Publicat la 13:28 03 Oct 2024 Modificat la 13:28 03 Oct 2024

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, vineri şi sâmbătă, la Sommet-ul Francofoniei, care va avea loc în Republica Franceză.

Cea de a XIX-a Conferinţă la nivel înalt a şefilor de stat sau de guvern ai celor 88 de state membre cu drepturi depline, membre asociate şi observatoare ale Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF) se va desfăşura sub titulatura "Creează, inovează şi întreprinde în limba franceză" ("Creer, innover, entreprendre en francais"), conform Agerpres.

''România va promova propriile priorităţi în ceea ce priveşte situaţia politică şi de securitate din spaţiul francofon, reflectate în Rezoluţia care va fi adoptată cu prilejul reuniunii'', precizează Administraţia Prezidenţială.

În contextul Sommet-ului Francofoniei, preşedintele Iohannis va participa la o masă rotundă având ca temă integrarea tinerilor francofoni pe piaţa muncii şi la o dezbatere privind priorităţile politice din spaţiul francofon.

Conform Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului va prezenta viziunea de ansamblu a României privind perspectivele multilateralismului şi rolul OIF, cu accent pe răspunsul la provocările globale actuale, şi, de asemenea, pe importanţa acordată educaţiei în limba franceză şi inserţiei profesionale a tinerilor francofoni.

Klaus Iohannis va pleda pentru consolidarea Francofoniei universitare şi ştiinţifice, care reprezintă una dintre contribuţiile majore ale ţării noastre la nivelul organizaţiei, în favoarea mobilităţii educaţionale şi profesionale a tinerilor vorbitori de limbă franceză din întreg spaţiul francofon, se mai arată în comunicat.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole