Antena 3 CNN Actualitate Preşedintele Klaus Iohannis, întâlnire oficială cu Angela Merkel. Germania susține aderarea României la spațiul Schengen - VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis, întâlnire oficială cu Angela Merkel. Germania susține aderarea României la spațiul Schengen - VIDEO

2 minute de citit Publicat la 14:06 19 Iun 2017 Modificat la 14:06 19 Iun 2017

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit astăzi, cu cancelarul Angela Merkel şi a susţiut o conferinţă de presă comună cu liderul german. Preşedintele României efectuează în perioada 19-20 iunie o vizită la Berlin, unde va avea întrevederi cu cancelarul Angela Merkel şi preşedintele german Frank Steinmeier. 

Klaus Iohannis a abordat, în cadrul întâlnirii cu Angela Merkel, subiectul crizei politice de la Bucureşti. Președintele României i-a transmis cancelarului german că avem o criză în interiorul coaliţiei de guvernare, dar că România este o ţară stabilă, solidă şi a solicitat celor implicaţi în divergenţe să găsească soluţii urgente, ”ceea ce fără îndoială se va şi întâmpla”.

Declarațiile celor doi oficial, transmise LIVE pe Antena 3 România.

Principalele declarații ale cancelarului german Angela Merkel:

- Îi mulțumesc președintelui Iohannis că să află în vizită în Germania. Am discutat despre situația politică. E un gest care exprimă legatura dintre țările noastre legat de cancelarul Kohl.

- E un an cu multiple dimensiuni jubiliare: 25 de ani de la semnarea tratatului de prietenie, 10 ani de la aderarea României la UE 

- Minoritatea germană din România e o punte importantă între țările noastre, iar președintele e un exemplu viu 

- Am discutat despre relatiile economice foarte dinamice, crestere de câteva zeci de procente. Președintele ne-a asigurat că România are experti foarte buni in IT.

-Săptămâna viitoare la Consiliul European vom acționa împreună în ce privește extinderea pieței comune. 

-România a facut progrese importante în statul de drept ți lupta anticorupție. O slabire a acestor progrese nu ar fi un lucru bun și va trebui să chestionam anumite procese

-Protecția frontierelor e foarte importantă, dar la fel și stabilitatea în țările de proveniență a imigrantilor, ca Libia, de exemplu. Va fi nevoie de cooperare in Orientul Mijlociu: Siria, Yemen Discutiile au fost într-o atmosferă de cooperare prietenească

Pricipalele declarații ale președintelui Klaus Iohannis:

- Am început o vizită de lucru in Germania. Primul lucru a fost să semnez in cartea de condoleanțe pentru fostul cancelar german Helmult Kolh.

- Avem toate motivele să ne întalnim să discutam și s[ celebram 50 de ani de la reluarea relațiilor diplomatice dintre Germania și România și 10 ani de cand România a devenit membră UE

- Relația cu Germania este pentru România nu doar una de importață strategică, ci una privilegiată, una dintre cele mai bune relații pe care le avem.

- Germania a rămas cel mai important partener comercial pentru România, cu creșteri constante de peste 10% în ultimii ani. 

- Suntem apropiați nu numai politic, ci și economic. 

- Importanța minorit[ții germane din România a fost sublinitat[ de noi, amândoi. Aceast[ comunitate contribuie la întărirea relaițiilor dintre comunitățile noastre.

- Am menționat tema spațiului Schengen. Doamna cancelar m-a incurajat să continui discuțiile și cu alti parteneri.

- Am discutat despre relația transatlantică. (...) Suntem de aceeași părere că nu trebuie să optam între UE si NATO, ci trebuie să colaboram. 

- Am trecut în revista problematica Ucrainei, Moldovei. Am discutat despre spațiul Mării Negre și despre securitatea la Marea Neagră. 

 

 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole