Președintele României, Klaus Iohannis, a susţinut o declaraţie de presă vineri, la Palatul Cotroceni, de la ora 14.30, în urma consultărilor pe care le-a avut cu partidele şi formaţiunile parlamentare în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru.
"Bună ziua, ieri a trecut moţiunea şi a picat Guvernul Dăncilă, un guvern eşuat şi derutat. E foarte bine că a trecut moţiunea. Azi am convocat prima rundă de consultări. PSD a confirmat că nu a înţeles nimic din evoluţia politică şi dorinţa românilor. Au lipsit nemotivat de la consultări. E nevoie să se instaleze urgent un nou guvern, pe care l-am numit de tranziţie.
Eu prefer un guvern politic şi nu voi căuta altă soluţie decât un guvern politic. Azi s-au prezentat partidele şi PNL, care a venit primul la ora 11 la consultări, a spus clar că e dispus să preia guvernarea, chiar dacă e complicat şi se anunţă un parcurs dificil. Celelalte formaţiuni au afirmat că vor sprijini într-o formă sau alta o astfel de abordare. De pe acum e destul de clar că ne îndreptăm spre un guvern PNL sau un guvern în jurul PNL, urmând ca în zilele următoare să se clarifice aceste nuanţe.
E important de subliniat şi avertizez PSD să nu cheltuie banii românilor în această fază de interimat. E nevoie de un guvern urgent care vine şi repară greşelile făcute de PSD în economie. Aici vreau să fac o afirmaţie cu toată claritatea. Nu vor exista tăieri de salarii şi pensii şi spun acest lucru pentru a contrazice o afirmaţie mincinoasă a pesediştilor. Nu vor exista tăieri de salarii şi pensii. Consultările de astăzi vor fi continuate luni, chiar şi marţi, într-o formulă mai restrânsă pentru a clarifica ce e de făcut şi de ce. Însă, vreau să ştie toată lumea că eu intenţionez să fac repede o desemnare. Luni sau marţi voi desemna un prim-ministru. Nu voi desemna un personaj din PSD pentru guvernare.
E o discuţie în spaţiul public, pe care vreau să o lămuresc. Alegerile anticipate, eu sunt în favoarea lor, dar după prezidenţiale. Constituţia României nu favorizează alegerile anticipate. În Constituţia actuală prevederea e făcută ca să inhibe alegerile anticipate. În Constituţie spune clar că se poate dizolva Parlamentul doar dacă două propuneri succesive de premieri pică în Parlament. Sunt dispus să mă implic după prezidenţiale într-o discuţie onestă cu toate partidele politice pentru a găsi cea mai bună soluţie. Dacă ar pica două propuneri pe care le-aş face în perioada următoare, atunci acest guvern interimar ar rămâne în funcţie, lucru inimaginabil şi de neacceptat. Acest scenariu nu poate fi luat în considerare fiindcă ar adândi România într-o criză şi într-un haos de nedescris. Acum trebuie ales un guvern şi după alegerile prezidenţiale reluăm discuţia pentru alegerile anticipate", a declarat Klaus Iohannis.
Consultările la Palatul Cotroceni au început de la ora 11,00, cu delegaţia PNL, iar apoi şeful statului s-a consultat cu reprezentanţii USR, UDMR, PMP, cu delegaţia grupului parlamentar Pro Europa, cu cei de la ALDE, cu reprezentanţii minorităţilor naţionale. PSD nu a participat la consultări.
Joi, după ce moţiunea de cenzură iniţiată de Opoziţie a fost adoptată de Parlament, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat convocarea partidelor parlamentare pentru consultări, subliniind că este nevoie urgentă de un guvern.
"Voi convoca partidele parlamentare la prima rundă de consultări mâine (n.r. vineri), începând cu ora 11,00, fiindcă avem urgentă nevoie de un guvern. Voi asculta opţiunile partidelor şi voi propune o soluţie de executiv cu mandat foarte clar, care să asigure o guvernare responsabilă şi eficientă până la următoarele alegeri parlamentare, indiferent când se vor desfăşura acestea", a declarat Iohannis la Palatul Cotroceni.