Antena 3 CNN Politică Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea Split-TVA

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea Split-TVA

<1 minut de citit Publicat la 12:14 27 Dec 2017 Modificat la 12:14 27 Dec 2017

Legea Split TVA intră în vigoare. Klaus Iohannis a promulgat în urmă cu puţin timp această lege. Potrivit proiectului, sunt obligate să treacă la split TVA doar companiile în insolvenţă şi cele cu datorii la plata TVA.

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 27 decembrie a.c., decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 23/2017 privind plata defalcată a TVA”, se arată într-o informare transmisă de Administrația Prezidențială.

Ordonanța privind introducerea split TVA a fost adoptată, la 13 decembrie, de Parlament și a ajuns la promulgare la președintele Klaus Iohannis. Opoziția a criticat proiectul în plen, afirmând că, prin această măsură, vor fi afectate nu doar firmele private cât și instituțiile publice.

Parlamentul a adus mai multe modificări Ordonanței privind plata defalcată a TVA, printre care şi faptul că măsura este obligatorie pentru companiile care au datorii la plata acestei taxe sau se află în insolvenţă.

 

Etichete: lege Klaus Iohannis
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole