Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis, împotriva unei Europe cu mai multe viteze: „Ar putea duce la dezintegrarea UE”

Klaus Iohannis, împotriva unei Europe cu mai multe viteze: „Ar putea duce la dezintegrarea UE”

2 minute de citit Publicat la 14:24 01 Mar 2017 Modificat la 14:24 01 Mar 2017

Preşedintele Klaus Iohannis s-a exprimat ferm, în întâlnirea cu premierul maltez, împotriva ideilor vehiculate privind o ”Europă cu mai multe viteze”, susţinând că asemenea formule de reconfigurare a Uniunii ar putea conduce la dezintegrarea proiectului european, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Klaus Iohannis a reconfirmat angajamentul ferm al ţării noastre de a contribui la consolidarea proiectului european și a reiterat că, pentru România, continuarea integrării la nivelul UE rămâne un obiectiv strategic.

Comunicatul Administrației Prezidențiale

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, l-a primit miercuri, 1 martie a.c., la Palatul Cotroceni, pe Prim-ministrul Republicii Malta, domnul Joseph Muscat, cu prilejul vizitei pe care acesta o efectuează la Bucureşti, în contextul deţinerii de către Malta a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în primul semestru din acest an.

În cadrul întâlnirii au fost discutate subiecte de actualitate de pe agenda europeană, respectiv viitorul Uniunii Europene, Brexit, criza migraţiei, precum şi prioritățile Președinției malteze a Consiliului UE.

Cu privire la dezbaterile referitoare la viitorul Uniunii Europene, Preşedintele Klaus Iohannis a reconfirmat angajamentul ferm al țării noastre de a contribui la consolidarea proiectului european. Şeful statului a reiterat că, pentru România, continuarea integrării la nivelul UE rămâne un obiectiv strategic.

Preşedintele României s-a poziţionat ferm împotriva ideilor vehiculate în ultimul timp cu privire la o Europă cu mai multe viteze - o Uniune a cercurilor concentrice. În opinia sa, asemenea formule de reconfigurare a Uniunii ar putea conduce la dezintegrarea proiectului european. Şeful statului a subliniat că România se pronunţă pentru o Europă puternică, consolidată, unitară şi incluzivă.

În cadrul discuţiilor legate de viitoarele negocieri privind retragerea Marii Britanii din Uniune, Preşedintele României a accentuat importanţa deosebită a menţinerii unităţii celor 27 de state membre UE.

Şeful statului a subliniat că, pentru România, este foarte important ca prevederile Acordului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană să asigure protejarea drepturilor și intereselor cetățenilor români aflaţi în Regatul Unit, astfel încât aceştia să poată beneficia şi după Brexit de drepturile deja dobândite.

Totodată, Preşedintele Klaus Iohannis s-a pronunțat pentru un parteneriat deschis între Uniunea Europeană şi Marea Britanie după Brexit, arătând că Regatul Unit este un partener strategic al Uniunii şi este important ca acesta să rămână într-o relaţie cât mai apropiată de UE.

Prim-ministrul Joseph Muscat a prezentat prioritățile de mandat ale Preşedinţiei Consiliului UE, Preşedintele României exprimându-și susținerea pentru acestea. În acest context, Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat interesul părţii române pentru un schimb de bune practici în ceea ce priveşte pregătirea Preşedinţiei Consiliului UE, în perspectiva exercitării de către ţara noastră a acestui mandat în primul semestru din 2019.

La rândul său, Premierul maltez a subliniat că în domeniul migraţiei îşi propune o abordare bazată pe gestionarea eficientă a granițelor, pe flexibilitate, pe partajarea responsabilității între statele membre și identificarea unor soluții consensuale cu privire la viitorul politicii de migrație și azil. A punctat progresele obţinute până acum în acest domeniu, în special pe dimensiunea externă a migraţiei.

Preşedintele României a reiterat angajamentul țării noastre de a implementa în continuare măsurile agreate la nivel european în acest domeniu şi a evidenţiat deschiderea părţii române pentru identificarea unor soluţii care să ţină cont de interesele tuturor statelor membre.

 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole