Antena 3 CNN Actualitate Iohannis a promulgat Legea produselor românești. Ce se întâmplă în supermarketuri

Iohannis a promulgat Legea produselor românești. Ce se întâmplă în supermarketuri

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 12:31 11 Iul 2016 Modificat la 12:31 11 Iul 2016

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni legea prin care magazinele mari vor fi obligate să se aprovizioneze cu produse alimentare pe lanţul scurt, iar supermarketurile vor funcţiona în continuare şi în wee-kend. 

Potrivit legii, "lanţul scurt de aprovizionare este un lanţ de aprovizionare care implică un număr limitat de operatori economici în activităţi de cooperare şi de dezvoltare economică la nivel local şi regional şi relaţii strânse între producători, procesatori şi comercianţi". 

Legea stabileşte că pe etichetele produselor din carne proaspătă trebuie trecută ţara de provenienţă a cărnii, iar pe produsele procesate din carne trebuie trecut procentul de carne din România conţinut de acestea. 

Potrivit actului normativ, "comercianţii - persoane juridice autorizate au obligaţia ca pentru categoriile carne, ouă, fructe, legume, miere de albine, produse lactate şi de panificaţie să achiziţioneze aceste produse în proporţie de cel puţin 51% din volum de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse, provenite din lanţul scurt de aprovizionare". 

Legea vizează că excepţie fac comercianţii cu o cifră de afacere de până la 2 milioane de euro, echivalentă în lei. 

Metodologia de desfăşurare a acţiunilor privind lanţul scurt de aprovizionare va fi aprobă prin hotărâre de Guvern.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole