Antena 3 CNN Actualitate Președintele Iohannis a promulgat legea CSM, însă vrea un nou vot

Președintele Iohannis a promulgat legea CSM, însă vrea un nou vot

1 minut de citit Publicat la 15:21 04 Oct 2018 Modificat la 15:21 04 Oct 2018

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat joi, 4 octombrie a.c., decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

”Încă de la demararea, în urmă cu mai bine de un an, a procedurilor de modificare a celor trei legi fundamentale ale justiției, Președintele Klaus Iohannis a uzat, în mod repetat, de prerogativele sale constituționale de a solicita Parlamentului României reexaminarea acestora și de a sesiza Curtea Constituțională a României.

În plus, atât Președintele României, cât și Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei s-au adresat Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept, Comisia de la Veneția. Opinia preliminară emisă de acest organism european, care se va regăsi în documentul final din luna octombrie, precizează că modificările legislative au un impact negativ asupra sistemului judiciar din România și asupra independenței judecătorilor și procurorilor.

Modificările aduse cadrului legal existent în domeniul justiției reprezintă un regres pentru democrația din România. Pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, este pus sub semnul întrebării angajamentul României privind respectarea valorilor fundamentale ale Uniunii, precum statul de drept şi separația puterilor în stat, pericol semnalat de către Comisia Europeană și GRECO.

Președintele României reiterează că nu susține modificările aduse acestei legi, la fel ca în cazul Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, respectiv al Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Președintele Klaus Iohannis solicită reluarea parcursului legislativ în Parlament pentru punerea celor trei legi din domeniul justiției în acord cu toate recomandările Comisiei de la Veneția, înainte ca modificările adoptate să producă efecte negative ireversibile ori greu de reparat în privința bunei funcționări a justiției şi a calității actului de justiție. Totodată, Președintele României atenționează că opinia Comisiei de la Veneția nu poate fi folosită ca un pretext pentru viitoare intervenții legislative care nu au nicio legătură cu întărirea statului de drept, ci cu legiferarea unor prevederi care urmăresc rezolvarea problemelor penale ale unor politicieni.”, arată Administrația Prezidențială.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole