Angel Maria Villar, preşedintele Federaţiei spaniole de fotbal (RFEF) şi vicepreşedinte FIFA, a fost arestat marţi, alături de fiul său, într-o operaţiune anticorupţie a Poliţiei spaniole, scrie DPA.
De asemenea, în cadrul investigaţiei a fost percheziţionat şi sediul Federaţiei.
Operaţiune s-a derulat sub coordonarea lui Santiago Pedraz, judecător al Curţii Naţionale, existând suspiciuni privind acte de corupţie, falsificarea de documente şi deturnare de fonduri.
Villar este acuzat că ar fi încurajat lideri regionali ai Federaţiei de fotbal să utilizeze bani ai RFEF pentru a-i asigura succesul pentru realegerea ca şef al Federaţiei pentru un nou mandat.
În luna mai, Angel Maria Villar a obţinut un nou mandat în fruntea RFEF, în timp ce principalul său contracandidat a refuzat să se prezinte la alegeri, denunţând posibile nereguli.
Villar (67 ani), singurul candidat aflat în cursă, a fost reales pentru următorii patru ani cu 112 voturi pentru, 11 voturi albe şi 6 voturi nule, a precizat atunci RFEF pe site-ul său oficial.
Villar, vicepreşedinte al UEFA şi al FIFA, este şeful fotbalului spaniol din 1988 şi, de atunci, a fost permanent reales.
Există totuşi un conflict deschis între el şi preşedintele Ligii spaniole, Javier Tebas, care l-a descris pe preşedintele RFEF drept ''un senior feudal''.
Fostul secretar general al RFEF, Jorge Perez, fosta mână dreaptă a lui Villar, iniţial candidat împotriva lui la acest scrutin, a refuzat în final să-şi prezinte candidatura, denunţând posibile nereguli în gestionarea votului prin corespondenţă utilizat pentru alegerea membrilor adunării federaţiei, care aleg, la rândul lor, preşedintele.
Jorge Perez a depus un recurs la Tribunalul administrativ al sportului spaniol (TAD), care nu a indicat la ce dată se va pronunţa asupra acestui litigiu.
Villar, fost jucător la Athletic Bilbao şi al echipei Spaniei, a fost pentru o perioadă candidat la preşedinţia UEFA în septembrie anul trecut, însă s-a retras din cursă cu câteva zile înaintea scrutinului, spunând că vrea să se concentreze asupra realegerii sale la conducerea RFEF.
Spaniolul a avut probleme cu justiţia internă a FIFA, care i-a reproşat că nu a colaborat în ancheta asupra atribuirii Cupelor Mondiale 2018 şi 2022 Rusiei, respectiv Qatarului.
Aflat sub o procedură a comitetului de etică al FIFA, în noiembrie 2015, el a primit o amendă de 25.000 franci elveţieni (peste 23.000 euro) şi un avertisment în această afacere, pentru că nu a colaborat suficient în ancheta condusă la acea vreme de fostul procuror american Michael Garcia.