George Cosac, preşedintele Federaţiei Române de Tenis, a povestit, în cadrul galei în care Simona Halep a primit distincţia de "Cetăţean de onoare" al Municipiului Bucureşti un episod care denotă forţa brandului pe care şi l-a construit românca peste graniţe.
Simona Halep a primit, luni seara, distincţia de "Cetăţean de onoare" al Municipiului Bucureşti din partea Primarului Capitalei, Gabriela Firea. La eveniment au fost prezente mai multe nume sonore din sport, printre care Ilie Năstase, Gabi Szabo, Andrei Pavel, George Cosac şi Mihai Covaliu. Toţi au luat cuvântul pe rând, însă actualul preşedinte la FRT a povestit un episod care vorbeşte de la sine despre puterea brandului Simona Halep.
"Acum trei sau patru ani, a venit în România pentru câteva zile, îi expira paşaportul. Mi-a cerut să mergem să-l schimbăm. Mergem, cu ocazia asta a făcut cunoştinţă cu Ministrul de Externe. Mergem la domnul ministru şi, printre altele, i-a spus un lucru foarte important. «De câte ori mă văd cu doamna Merkel, mă opreşte şi mă întreabă 'Ce mai face fătuca aia a voastră? Cum îi merge, ce mai face? Ce mai câştigă?». Iată că pentru doamna Merkel, Simona reprezintă foarte mult", a spus George Cosac.