Antena 3 CNN Politică Preşedintele executiv al PMP Eugen Tomac, atac la deputatul trădător: „A avut un comportament de maidanez politic”

Preşedintele executiv al PMP Eugen Tomac, atac la deputatul trădător: „A avut un comportament de maidanez politic”

1 minut de citit Publicat la 09:12 23 Iun 2017 Modificat la 09:12 23 Iun 2017

Preşedintele executiv al PMP Eugen Tomac a declarat că deputatul de Sălaj Liviu Balint a avut ”comportament de maidanez politic”, tranzacţionându-şi votul pentru moţiunea de cenzură şi, de aceea, va fi exclus din partid. Tomac l-a acuzat pe Balint că şi-a negociat votul la moţiune pentru ca soţia sa să primească şefia Ambulanţei Sălaj.

”Sunt organizaţii în Mişcare Populară care au obţinut zeci de mii de voturi şi pentru că sistemul actual de alegeri parlamentare este cel pe care-l ştim, unii dintre colegii mei care au obţinut 25.000 de voturi, 17.000 de voturi, 21.000 de voturi n-au intrat în Parlament. În schimb, au intrat mai mulţi colegi de bună calitate care au înţeles menirea pe care o au şi au înţeles şi efortul pe care l-a făcut partidul în competiţia de anul trecut. (...) Însă ceea ce s-a întâmplat ieri (miercuri - n.r.), ne-a lăsat un gust amar, pentru că un coleg de-al nostru, până ieri preşedinte al organizaţiei judeţene Sălaj, a decis un lucru inacceptabil în politică, şi anume să spună că mandatul este al lui şi va face ce crede domnia sa, după cum îi dictează conştiinţa, deşi politic noi am luat o decizie foarte clară că nu ne băgăm în jocul PSD”, a spus Tomac, citat de salajeanul.ro.

Preşedintele executiv al PMP a afirmat că ”Balint a avut un comportament de maidanez politic, crezând că mandatul pe care i l-a dat partidul poate face ce vrea cu el”.

”Poate face ce vrea, dar nu în acest partid. Noi credem că politica se face cu bună credinţă şi cu respect faţă de cetăţeni, cu respect faţă de colegi, cu angajamente politice ferme, aşa că am luat decizia de a-l exclude din partid şi aşa vom proceda de fiecare dată când un coleg de-al nostru va crede că a venit de-acasă cu funcţia în sac. Nu există aşa ceva. În politică este nevoie de echipă, este nevoie de atitudine politică şi de responsabilitate politică. Nu se poate să tratezi cu atâta iresponsabilitate un efort comun făcut de un partid tânăr, să pretinzi că nu înţelegi de ce este vorba”, a declarat Eugen Tomac.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole