Preşedintele nord-coreean Kim Jong-un a cerut trupelor să asasineze înalte oficialităţi din guvernul şi forţele armate din Coreea de Sud, a informat presa de stat, citată vineri de EFE.
Kim, care a inspectat o unitate de operaţiuni speciale a Armatei Populare, a dat asigurări că 'luptătorii batalionului au misiunea fundamentală de a termina cu mizeria umană (...) care ocupă funcţii importante în Chongwadae (reşedinţa preşedintelui sud-coreean), cu guvernul-marionetă şi cu armata' Coreii de Sud, a menţionat agenţia oficială nord-coreeană KCNA într-un comunicat.
Preşedintele nord-coreean şi-a exprimat 'speranţa şi convingerea că luptătorii batalionului au misiunea importantă de a înjunghia în inimă duşmanii cu cuţite ascuţite şi de a le rupe spatele'. Kim le-a dăruit puşti şi binocluri, declarându-se convins că 'vor îndeplini cu succes misiunea lor onorabilă de luptă'.
În comunicatul difuzat de KCNA se menţionează că acest batalion special 'este o unitate de luptă căreia comandantul suprem îi atribuie o importanţă specială şi în care are deplină încredere'. De altfel, mass media nord-coreene au publicat numeroase fotografii de la vizita lui Kim, care a fost însoţit de câţiva dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai regimului, precum vicemareşalul Hwang Pyong-so, considerat de experţi drept 'numărul 2'.