Preşedintele Comisiei pentru muncă a Camerei Deputaţilor, social-democratul Adrian Solomon, a afirmat luni că în programul de guvernare al PSD se prevede o creştere etapizată a salariilor bugetarilor, susţinând că declaraţia ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, referitoare la dublarea salariilor este probabil o greşeală de comunicare.
„În programul de guvernare este scris foarte clar că în patru ani creşterea va fi de 46%. Asta cu dublarea nu ştiu de unde a ieşit, probabil este o greşeală de comunicare. Aveţi răbdare că va fi o chestiune sustenabilă şi nu va speria nici pe cei din mediul privat, nici pe bugetari. (...) Pe programul de guvernare spune foarte clar că aceste grile vor fi la maximum prevăzut, unii au ajuns deja la maximum prevăzut. (...) O parte au şi primit măririle, în administraţie s-au dat 20%, în alte domenii s-au dat 15%, poate că de la 1 iulie nu vor primi acele categorii, vor primi cei care nu au primit”, a spus Solomon, la Parlament.
El a susţinut că o dublare a salariilor este realistă doar pentru cei cu salarii de 1.000 de lei net.
„Dacă vorbim de cei care au acum 1.000 de lei net probabil că dublarea va fi realistă, dar pentru cei care au peste 2.000 - 3.000 de lei va fi imposibil să o facem”, a afirmat Solomon.
Social-democratul a precizat că se aşteaptă ca în trei săptămâni negocierea cu sindicatele pe legea salarizării unitare să fie finalizată. „Este o lege care se va aplica pe trei ani începând cu 1 iulie, nu cred că ianuarie şi februarie vor fi relevante în discuţia aceasta”, a spus Solomon despre încasările mici de la începutul acestui an.
Potrivit acestuia, legea se va aplica treptat timp de patru ani.
Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a declarat la România TV că de luni încep discuţiile cu sindicatele din ordine publică şi sănătate despre legea salarizării unitare.
Potrivit acesteia, veniturile până la pragul de 4.000 lei ar urma să se dubleze, iar cele care depăşesc acest nivel să se majoreze cu 45%. "Până la pragul de 4.000 lei salariile se dublează, după 4.000 lei este o creştere cu 45% a salariilor, iar după pragul de 7.000 lei sunt creşteri, dar nu foarte mari", a afirmat ministrul Muncii.