Antena 3 CNN Externe Președintele Austriei i-a cerut lui Nehammer să formeze un nou guvern, după ce partidele au refuzat să lucreze cu extrema dreaptă

Președintele Austriei i-a cerut lui Nehammer să formeze un nou guvern, după ce partidele au refuzat să lucreze cu extrema dreaptă

Bianca Chirilă
1 minut de citit Publicat la 16:02 22 Oct 2024 Modificat la 16:14 22 Oct 2024

Preşedintele austriac, Alexander Van der Bellen, a anunţat marţi că l-a însărcinat pe cancelarul Karl Nehammer, şeful Partidului Popular conservator (OVP), să formeze o coaliţie de guvernare, chiar dacă Partidul Libertăţii, de extremă dreapta, a câştigat alegerile generale de luna trecută, transmite apnews.com.

Partidul Libertății s-a clasat pe primul loc la alegerile din 29 septembrie, cu 28,8% din voturi, înaintea Partidului Popular conservator al lui Nehammer, care a obținut 26,3%. Social-democrații de centru-stânga s-au clasat pe locul al treilea, cu 21,1%. Coaliția de guvernare formată din partidul lui Nehammer și Verzii și-a pierdut majoritatea.

Oricine va conduce următorul guvern va trebui să construiască o coaliție pentru a avea o majoritate parlamentară. Dar partidul lui Nehammer a spus că nu va lucra cu Partidul Libertății sub conducerea liderului său, Herbert Kickl. Celelalte trei partide din noul parlament au spus că nu vor lucra deloc cu Partidul Libertății. Și Kickl a spus că Partidul Libertății va intra la guvernare doar cu el pe post de cancelar.

În acest context, preşedintele Alexander Van der Bellen i-a cerut lui Karl Nehammer să poarte negocieri de coaliţie cu social-democraţii, deoarece niciun partid nu este dispus să guverneze cu liderul Partidului Libertăţii, Herbert Kickl.

„În mod clar şi fără echivoc: Herbert Kickl nu va găsi un partener de coaliţie care să-l facă cancelar federal. Nu este adevărat că partidul care primeşte cele mai multe voturi la alegerile pentru Consiliul Naţional (parlament) trebuie automat să formeze guvernul. La urma urmei, este vorba şi despre majorităţi. Orice partid are nevoie de un partener pentru a obţine o majoritate stabilă. Acum trebuie găsite compromisuri”, a declarat Van der Bellen, citat de presa austriacă.

În actuala coaliţie guvernamentală, partidul lui Nehammer este aliat cu ecologiştii, partid din care provine preşedintele Van der Bellen.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole