Antena 3 CNN Externe Președintele ales al Iranului avertizează Israelul să nu atace Libanul

Președintele ales al Iranului avertizează Israelul să nu atace Libanul

Roxana Mihăiescu
1 minut de citit Publicat la 20:11 29 Iul 2024 Modificat la 20:11 29 Iul 2024

Massoud Pezeshkian, preşedintele ales al Iranului, care își va prelua funcția pe 30 iulie, a declarat luni că Israelul va comite „o greşeală gravă” dacă va ataca Libanul, după atacul cu rachetă asupra Platoului Golan, atribuit de Israel grupării Hezbollah, în cadrul unei convorbiri cu omologul său francez Emmanuel Macron, transmite AFP, citat de Agerpres.

„Regimul sionist va comite o greşeală gravă, cu consecinţe grele, dacă va ataca Libanul”, a afirmat Pezeshkian, potrivit site-ului preşedinţiei iraniene.

În cursul zilei de duminică, Nasser Kanani, purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, a avertizat Israelul cu privire la consecinţele unui atac de răzbunare în Liban în urma atacului cu rachetă asupra unui teren de fotbal din oraşul Majdal Shams, care a ucis 12 tineri druzi.

Israelul a dat vina pe mişcarea islamistă libaneză Hezbollah, care a negat că este autorul atacului mortal asupra Golanului sirian ocupat şi anexat de Israel.

„Orice acţiune (...) a regimului sionist poate duce la agravarea războiului din regiune”, a spus Kanani, care a acuzat Israelul că dă vina pe Hezbollah pentru a distrage atenţia opiniei publice şi a lumii de la acţiunile sale în Fâşia Gaza.

În timpul discuţiei cu omologul său francez, preşedintele Pezeshkian a criticat, de asemenea, Israelul pentru că a încălcat „toate cadrele şi legile internaţionale” prin comiterea de „crime” împotriva palestinienilor.

Iranul, un aliat al mişcării islamiste palestiniene Hamas aflate în război împotriva Israelului în Fâşia Gaza, nu recunoaşte statul israelian şi a făcut din sprijinirea cauzei palestiniene un element central al politicii sale externe după Revoluţia Islamică din 1979.

Înălţimile Golan sunt o regiune strategică la răscrucea a trei ţări (Siria, Liban, Israel), în mare măsură cucerită de Israel în 1967.

Israelul a anexat două treimi din ea în 1981, dar comunitatea internaţională nu a recunoscut niciodată această anexare. 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole