Antena 3 CNN Externe Președintele Siriei declară încetare a focului la nivel național

Președintele Siriei declară încetare a focului la nivel național

<1 minut de citit Publicat la 12:35 06 Iul 2016 Modificat la 12:35 06 Iul 2016

Bashar al-Assad, liderul regimului sirian, a declarat o încetare a focului la nivel național, valabilă pentru 72 de ore, conform AP.

"Un 'regim de calm' va fi aplicat pe întreg teritoriul Republicii Arabe Siriene pentru o perioadă de 72 de ore începând din 6 iulie de la ora locală 01:00 (22:00 GMT) până pe 8 iulie la miezul nopții", se precizează într-un comunicat al armatei publicat de mass-media oficială siriană.

Mai mult de 260.000 de morți, peste jumătate din populație dezrădăcinată și o țară în ruine: așa arată bilanțul de până acum al războiului devastator din Siria, început în urmă cu aproape 5 ani prin reprimarea revoltei împotriva președintelui Bashar al-Assad.

Într-un bilanț stabilit la 31 decembrie 2015, Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), care dispune de o vastă rețea de surse în Siria, vorbește despre 260.758 de morți, în marea lor majoritate combatanți.

Mai mult de 76.000 de civili au fost uciși în conflictul început prin reprimarea unor manifestații pașnice și transformat într-un război complex, care opune numeroși actori și implică puteri străine.

 

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole