Antena 3 CNN Alegeri parlamentare 2020 Preşedintele unei secţii de votare din Alba, depistat pozitiv cu COVID în ziua alegerilor

Preşedintele unei secţii de votare din Alba, depistat pozitiv cu COVID în ziua alegerilor

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 15:50 06 Dec 2020 Modificat la 15:50 06 Dec 2020

Noul caz s-a înregistrat în judeţul Alba, în localitatea Valea Lungă, sat Tăuni. 

Președintele secţiei de votare nr. 429 a primit duminică după-amiază rezultatul testului COVID, care este pozitiv. 

Biroul Electoral Judeţean face demersuri pentru înlocuirea președintelui, dar nu a fost nevoie de întreruperea votului, pentru că la acel moment nu erau alegători la secţie. 

O altă secţie de votare din sectorul 3 al Capitalei s-a închis duminică, după ce două persoane au fost depistate pozitiv cu coronavirus.

Alegeri parlamentare 2020. Alegerile parlamentare în cifre

La alegerile parlamentare de astăzi, 6 decembrie 2020, vor fi aleşi 465 de parlamentari, dintre care 136 de senatori şi 329 de deputaţi, mandatele acestora urmând a fi pentru următorii patru ani.

Numărul candidaţilor la alegeri parlamentare 2020 a crescut de la 6.476, în anul 2016, la 7.136 în acest an. Cei mai mulţi dintre candidaţi, respectiv 4.659, candidează la Camera Deputaţilor, în timp ce 2.477 candidează la Senat.

De asemenea, au fost înregistraţi 42 de candidaţi independenţi pentru Camera Deputaţilor şi Senat. Potrivit datelor oficiale, un deputat reprezintă 70.000 de locuitori, în timp ce un senator reprezintă 160.000 de locuitori.

Citește mai multe din Alegeri parlamentare 2020
» Citește mai multe din Alegeri parlamentare 2020
TOP articole