Antena 3 CNN Politică Marcel Ciolacu își dorește modificarea Constituției: ”Este un demers care trebuie pornit!”

Marcel Ciolacu își dorește modificarea Constituției: ”Este un demers care trebuie pornit!”

Laura Dinu
<1 minut de citit Publicat la 12:09 10 Mai 2022 Modificat la 12:09 10 Mai 2022

”Este un proces amplu, după cum bine știți, și urmează printr-o dezbatere cu toate instituțiile, o dezbatere în Parlament.  

Dar, de obicei, când ai majorități atât de consistente cum există această coaliție cu asemenea majoritate în Parlament, îți propui și lucruri mai îndrăznețe și mai mărețe. Știți foarte bine că a mai existat o dată o încercare de modificare a Constituției, presupun că trebuie pornit de la acele dezbateri, nu trebuie ceva anume. 

Societatea se modernizează, provocările sunt, după cum vedem, cu totul altele. Cred că nimeni nu se aștepta ca în Europa să avem de-a face cu un război.  Și atunci trebuie privită problema din toate unghiurile și sunt ferm convins că vor fi privite toate unghiurile”, a declarat Marcel Ciolacu. 

”Sunt ferm convins că nu vom modifica Constituția astăzi. Este un demers care trebuie pornit. Eu astăzi am făcut un anunț, că ar fi cazul să pornim acest demers, ținând cont și de majoritatea pe care o avem. 

Cred că ar trebui constituită o comisie specială, fiind și de la Cameră și de la Senat, cum se face acum și cu legile siguranței naționale și acolo pornit acest demers”, a mai spus Marcel Ciolacu. 

Etichete: PSD Marcel Ciolacu
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole