Şeful statului a fost primit la Palatul Itamaraty. Preşedintele Klaus Iohannis este însoţit de soţia sa, Carmen Iohannis. Şi preşedintele Braziliei este însoţit de soţia sa, Rosângela da Silva.
Din delegaţia preşedintelui Klaus Iohannis fac parte ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, consilierii prezidenţiali Luminiţa Odobescu, Cosmin Marinescu, Daniela Bârsan, Delia Dinu, consilierii de stat Sandra Pralong, Alexandra Bocşe.
"Împreună cu președintele Lula da Silva am adoptat declarația comună privind dezvoltarea relațiilor bilaterale. Acest document confirmă angajamentul reciproc pentru revitalizarea relațiilor noastre în anii următori și oferă totodată ghidajul și imboldul politic necesare extinderii contactelor între cele două țări, la toate nivelurile și în toate domeniile de interes reciproc.
Am discutat totodată modalități de aprofundare a cooperării existente, dar și de extindere către noi domenii, precum cercetarea în domeniul agriculturii, digitalizare, schimbări climatice, educație și cultură în beneficiul ambelor state. Am agreat că este necesară continuarea eforturilor comune pentru încurajarea oamenilor de afaceri din țările noastre să identifice și să demareze proiecte comune, precum și pentru stimularea investițiilor reciproce", a spus Klaus Iohannis.
Preşedintele României a vorbit şi despre războiul de agresiune declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.
"Mesajul României ca stat vecin și cu cea mai lungă frontieră dintre statele Uniunii Europene și ale NATO cu Ucraina este clar, puternic și trebuie înțeles de partenerii noștri. Oricât ar încerca Moscova să-și justifice acțiunile, Rusia este un stat agresor care a încălcat prin forță suveranitatea teritorială a Ucrainei și a încercat să-i anuleze independența, încălcând inclusiv Carta ONU. Ucraina este victima agresiunii ruse.
Toate efectele negative ale acestei agresiuni la nivel global sunt consecința directă a acțiunii sale contrară dreptului internațional. Comunitatea internațională are datoria să sprijine Ucraina pentru a respinge agresiunea și pentru a câștiga acest război", a mai declarat Klaus Iohannis.
Potrivit lui, România va continua neabătută să sprijine Ucraina, iar orice sprijin pentru securitatea Ucrainei este de fapt sprijin pentru securitatea României și a cetățenilor săi.
Citeşte şi: Război în Ucraina, ziua 419. SUA a lansat un avertisment pentru Rusia: ”E ilegal!”
Miercuri, Klaus Iohannis are programate întrevederi cu viceguvernatorul statului Rio de Janeiro, Thiago Pampolha Gonçalves, precum și cu viceprimarul orașului Rio de Janeiro, Nilton Caldeira. De asemenea, șeful statului va depune o coroană de flori la Monumentul Național al Eroilor căzuți în timpul celui de-al Doilea Război Mondial din Rio de Janeiro.
Președintele Klaus Iohannis efectuează, în perioada 18–26 aprilie 2023, vizite oficiale în Republica Federativă a Braziliei, în Republica Chile și în Republica Argentina.