Antena 3 CNN Formula 1 Preşedintele FIA a scăpat de acuzațiile de ingerinţă în cursele de Formula 1

Preşedintele FIA a scăpat de acuzațiile de ingerinţă în cursele de Formula 1

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 23:12 20 Mar 2024 Modificat la 23:12 20 Mar 2024

Anul trecut, Mohammed Ben Sulayem s-a confruntat cu acuzaţii conform cărora a încercat să împiedice aprobarea circuitului înainte de Las Vegas Grand Prix şi că ar fi intervenit în rezultatul cursei saudite de la Jeddah.

FIA a precizat într-un comunicat că departamentul său de conformitate, sprijinit de consilieri externi, a investigat amănunţit aceste afirmaţii.

"După ce a analizat rezultatele cercetărilor, Comisia de Etică a stabilit în unanimitate că nu există nicio dovadă care să susţină acuzaţiile de interferenţă de orice fel care să-l implice pe preşedintele FIA, Mohammed Ben Sulayem", a precizat FIA. 

Ancheta independentă s-a întins pe o durată de 30 de zile şi a inclus interviuri cu 11 martori.

Ben Sulayem a fost acuzat că a intervenit într-o decizie a comisarilor, ceea ce a dus la anularea unei penalizări şi la repunerea lui Fernando Alonso de la Aston Martin pe locul trei la Jeddah.

Formula 1, Formula 2 şi Formula 3 se vor vedea în următorii trei ani în universul Antena. Marele Premiu de Formula 1 al Australiei 2024 se va desfășura în perioada 22-24 martie, live pe Antena3 CNN şi în Antena PLAY.

 

Citește mai multe din Formula 1
» Citește mai multe din Formula 1
TOP articole