Antena 3 CNN Actualitate Preşedintele CJ Timiş îl atacă pe Raed Arafat: "Consideră că el deţine adevărul absolut"

Preşedintele CJ Timiş îl atacă pe Raed Arafat: "Consideră că el deţine adevărul absolut"

Alin Tarnovschi
1 minut de citit Publicat la 12:08 27 Mar 2021 Modificat la 12:08 27 Mar 2021

Alin Nica a răspuns astăzi la un comentariu pe Facebook, în care un utilizator îi propune să îl tragă la răspundere pe Raed Arafat, în baza sentinței Curții de Apel Bucureşti.

"Raed Arafat a anunțat de ieri că va ataca decizia Curții de Apel Bucureşti deoarece nu înțelege cum ne-am permis să discutăm în CJSU în afara, citez, <recomandărilor autorității sanitare> și consideră că el deține adevărul absolut asupra intereselor oamenilor.

E nevoie de o decizie definitivă înainte de orice alt pas. Acesta a fost motivul pentru care am zis că scuzele ar fi primul gest firesc, dar Raed Arafat refuză să prezinte măcar atât timișorenilor și spune că dacă ar da timpul înapoi ar face la fel.

În ceea ce privește prejudiciile create, eu sau Consiliul Județean nu putem da în judecată însă acest lucru poate fi făcut de către HoReCa, centre de sport sau alți antreprenori afectați", este răspunsul lui Alin Nica.

Curtea de Apel Bucureşti a anulat ordinul prin care şeful DSU, Raed Arafat, a decis să prelungească restricţiile în Timişoara, în perioada 22- 24 martie, peste hotărârea luată de CJSU Timiş, anunța vineri Alin Nica.

Acesta susținea că timișorenii așteaptă și merită scuzele lui Raed Arafat și a celor care i-au susținut la nivel local "decizia nedreaptă și ilegală".

Etichete: Raed Arafat
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole