Antena 3 CNN Emisiuni România Inteligentă Preşedintele CJ Galaţi: "Cele 20 de milioane de tone de cereale din Ucraina ar fi fost mult mai repede exportate de la Vama Galați"

Preşedintele CJ Galaţi: "Cele 20 de milioane de tone de cereale din Ucraina ar fi fost mult mai repede exportate de la Vama Galați"

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 10:31 19 Mai 2022 Modificat la 10:36 19 Mai 2022

"Pentru prima dată această regiune are un program de dezvoltare concret și coerent. Și vorbim aici de toate domeniile de transport. Și calea ferată cu ecartament lat, pentru că suntem singură regiune din țară care are legătură cu Ucraina", a spus Președintele Consiliului Județean Galați, astăzi.

Avem cea mai mare flotă de transport pe Dunăre. Dunărea fluvio-maritimă.

"Toți gălățenii, brăilenii, și-au dorit că și în această zona, Galați-Brăila, să fie un aeroport. S-a reușit în 2022, cu eforturile autorităților locale, cu sprijinul europarlamentarilor, parlamentarilor și domnului Ministru, să introducem în masterplanul de transport al României să introducem un aeroport în regiunea Galați-Brăila. 

Sunt proiecte mari, care vor conduce la dezvolarea regiunii, și era nevoie. Dacă aceste investiții ar fi fost de mai demult, astăzi, cele 20 de milioane de tone de cereale din Ucraina ar fi fost mult mai repede transportate, exportate, de la Vama Galați cu transportul naval și pe cale ferată", a mai precizat acesta.

Prezentările, dezbaterile și schimbul de informații din cadrul Conferinței oferă o perspectivă clară și completă asupra proiectelor de dezvoltare a infrastructurii în zona de Est.

La eveniment, participă reprezentanți ai Guvernului României, Parlamentului Românei, autoritățile publice locale, companii relevante din zona Galați, specialișiti din mediul academic, organizații si asociații de profil.

Citește mai multe din România Inteligentă
» Citește mai multe din România Inteligentă
TOP articole