Antena 3 CNN Actualitate Religie Preotul Daniil de la mănăstirea Frăsinei, mort chiar în noaptea de Înviere, considerat unul dintre cei mai mari duhovnici din România

Preotul Daniil de la mănăstirea Frăsinei, mort chiar în noaptea de Înviere, considerat unul dintre cei mai mari duhovnici din România

Claudia Popovici
<1 minut de citit Publicat la 18:58 02 Mai 2021 Modificat la 19:06 02 Mai 2021

Tămăduitor de suflete și duhovnic de excepție,părintele Daniil de la mănăstirea Frăsinei, a murit chiar înaintea slujbei de Înviere.

Credincioșii din toată țara au început să transmită mesaje de condoleanțe pe rețelele de socializare.

„Cu mare durere, vă spunem că Părintele Ieromonah Daniil de la Mănăstirea Frăsinei a adormit întru Domnul, chiar în timp ce săvârșea sfânta slujbă despre patimile, moartea și Învierea Domnului nostru Iisus Hristos...

Râu de lacrimi, la trecerea Sfinției Sale în veșnicie!

A fost atât de bun, de blând, de milostiv... Simt, și acum, mângâierea mâinii sale pe creștet, întru binecuvântare... Îi văd privirea senină... Îi ascult glasul duios...

Dumnezeu să-ți poarte sufletul pe drum luminat în Împărăția Sa, sfinte părinte", se arată într-o postare pe Facebook. 

Înmormântarea părintelui va avea loc luni, pe 3 mai, la cimitirul Schitul Vechi - Mănăstirea Frăsinei.

Mănăstirea Frăsinei din comuna Muereasca, județul Vâlcea este singura mănăstire ortodoxă din România unde femeile nu au voie să intre. 

Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole