Antena 3 CNN Actualitate Preotul din România care a deschis două cantine sociale: ”Sunt părinți care nu își merită copiii”

Preotul din România care a deschis două cantine sociale: ”Sunt părinți care nu își merită copiii”

1 minut de citit Publicat la 22:16 14 Sep 2016 Modificat la 22:16 14 Sep 2016

Un preot din Amzacea, Constanța, a reuşit să îşi ajute comunitatea dincolo de uşa bisericii şi să ofere o masă caldă în timpul săptămânii copiilor nevoiaşi din două localităţi, scrie adevarul.ro.

Viorel Dădârlad este preot de aproape două decenii. Dragostea pentru biserică i-a fost insuflată de bunica sa, Tiţa, care îl ducea în Casa Domnului de mic copil. „Niciodată nu am vrut să fiu altceva“, mărturiseşte părintele. După ce a considerat că misiunea unui preot nu se opreşte în altar, s-a gândit să vină în mijlocul comunităţii şi să îi ajute pe copiii sărmani. În 2008 era profesor de religie la şcoala din Amzacea. În postul Paştelui, l-a întrebat pe un băieţel ce-şi doreşte cel mai mult de ziua lui şi acesta i-a răspuns simplu: "Vreau să mănânc". Preotul nu a înţeles ce vrea să spună copilul, aşa că a întrebat şi alţi micuţi. Toţi i-au răspuns că nu vor jucării, ci vor de mâncare.

 Aşa că în urmă cu şapte ani a deschis prima cantină socială, în Amzacea. „Era o clădire abandonată pe care un om de afaceri italian dorea să o doneze primăriei pentru a se amenaja aici un centru de joacă. Eu am vorbit cu proprietarul şi I-am zis să o doneze bisericii“. Aşa începe povestea părintele Dădârlad. „Mi s-a cerut să nu schimb destinaţia construcţiei şi să nu le cer nimic altceva. Am acceptat. Dar când oamenii au văzut că eu chiar mă ţin de treabă au făcut o listă cu materialele necesare şi eu am adus forţa de muncă“.

Continuarea pe adevarul.ro.

 

Aşa că în urmă cu şapte ani a deschis prima cantină socială, în Amzacea. „Era o clădire abandonată pe care un om de afaceri italian dorea să o doneze primăriei pentru a se amenaja aici un centru de joacă. Eu am vorbit cu proprietarul şi I-am zis să o doneze bisericii“. Aşa începe povestea părintele Dădârlad. „Mi s-a cerut să nu schimb destinaţia construcţiei şi să nu le cer nimic altceva. Am acceptat. Dar când oamneii au văzut că eu chiar mă ţin de treabă au făcut o listă cu materialele necesare şi eu am adus forţa de muncă“.

Citeste mai mult: adev.ro/odi60y
Etichete: preot
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole