Antena 3 CNN Actualitate Social Preot român din Italia, jefuit de 3.000 de euro: "Bani pe care îi păstram în casă și care erau destinați copiilor nevoiași"

Preot român din Italia, jefuit de 3.000 de euro: "Bani pe care îi păstram în casă și care erau destinați copiilor nevoiași"

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 23:38 14 Oct 2021 Modificat la 23:43 14 Oct 2021

Potrivit presei locale, la momentul jafului preotul era alături de soţie şi mergeau să o ia pe una din fiice de la cursurile de dans. Ulterior, s-au oprit la nişte prieteni şi au ajuns acasă în jurul orei 22.00.

Alarma a fost dată de femeie care a văzut lumina aprinsă în apartament.

„A văzut că lumina era aprinsă și s-a speriat, i s-a părut chiar că aude niște zgomote în casă. S-a întors repede la mine și mi-a strigat să sun la carabinieri. Ne-am speriat foarte tare, pentru noi, dar mai ales pentru fiicele noastre”, a mărturisit preotul român pentru publicația Il Resto del Carlino, citată de rotalianul.com.

Ajuns în acasă, alături de poliţişti italieni, parohul a găsit toate sertarele și ușile dulapurilor deschise, precum și veșmintele preoțești, icoanele și crucile aruncate pe jos.

Urmare cercetărilor, hoţii au intrat pe o fereastră apoi, în orele în care întreaga familie a lipsit de acasă, au scotocit printre lucruri şi au luat 3.000 de euro, lăsând aprinsă lumina în interior.

Referitor la bani, preotul a spus că reprezentau donații destinate pentru copiii nevoiași din comunitate.

„Bani pe care îi păstram în casă, crezând că astfel sunt în siguranță și care erau destinați comunității și copiilor nevoiași", a declarat preotul paroh al Bisericii Ortodoxe Române din Piazza Mirri.

Carabinierii nu exclud ipoteza ca infractorii să fi acţionat la pont şi au deschis o anchetă.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole