Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Preot prins în timp ce se masturba în fața unui liceu din Giurgiu. Oamenii au sunat la 112

Preot prins în timp ce se masturba în fața unui liceu din Giurgiu. Oamenii au sunat la 112

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 18:45 11 Ian 2023 Modificat la 23:29 11 Ian 2023

Incidentul s-a petrecut, astăzi, în fața Liceului Nicolae Cartojan din Giurgiu. Alarma a fost dată de mai mulți trecători care au sunat la numărul de urgență 112 pentru că văzuseră o mașină în care se afla un bărbat care se masturba.

Când au ajuns acolo, polițiștii au găsit un preot, în vârstă de 48 de ani, pe care l-au reţinut și l-au dus la audieri.

Oamenii legii au emis pe numele său ordonanță de reținere pentru 24 de ore pentru ultraj contra bunelor moravuri.

Cel mai probabil, acesta va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Reacţia Episcopiei Giurgiului

„Vă aducem la cunoștință că, urmare a Notei telefonice întocmite de Pr. Cons. DUMITRACHE Eduard, în urma conversației cu reprezentanții I.P.J. Giurgiu, Episcopia Giurgiului a luat act, cu regret, de existența suspiciunii săvârșirii infracțiunii de “ultraj contra bunelor moravuri” de către Pr. CONSTANTIN Mirel de la Parohia Oinacu.

Ținând cont de gravitatea acuzațiilor, Chiriarhul a dispus suspendarea sus-numitului preot, până la finalizarea anchetei desfășurate de către organismele abilitate. Episcopia Giurgiului se va adresa, în scris, Inspectoratului Județean al Poliției Giurgiu, solicitând punerea la dispoziție a probelor din dosar, în vederea trimiterii sus-numitului în judecata Consistoiului Eparhial.

Totodată, cel în cauză va fi convocat de urgență la sediul Protoieriei Giurgiu pentru declarații. Menționăm că, pe perioada suspendării, suplinirea Parohiei Oinacu va fi asigurată de PC. Pr. DUȚU Stelian”.

Etichete: preot liceu Giurgiu
Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole