Părintele Florin Ioniță, preot paroh al Parohiei Brătila de Jos, a dezvăluit cât de important este să stropim cu agheasmă prin casă și să tămâiem locuința.
Duhovnicul a mărturisit că este foarte important să facem aceste lucruri, pentru a alunga duhurile rele din casă, necazurile, durerea și stările de spirit rele, potrivit Spectacola.
Totodată, prin fumul și mireasma ei, tămâia creează o atmosferă specifică de liniște, meditație, prielnică pentru rugăciune. Astfel, ea se integrează în actul de slujire a lui Dumnezeu ca un dar, ca o prețioasă ofrandă și ca simbol al rugăciunii și al faptei bune.
De asemenea, duhovnicul a precizat că fumul de tămâie are puterea de alungare a oricăror forţe ale răului, de oriunde ar veni acestea, din partea oamenilor sau din partea vrăjmaşului diavol, dar mai ales, are menirea de a îndepărta prezenţa şi lucrarea diavolului şi a duhurilor rele. De aceea în popor se spune "fuge ca necuratul de tămâie".
"Tămâiatul și agheasma prin casă sunt armura creștinului împotriva duhurilor necurate"
"Ne ajută foarte mult tămâiatul prin casă. În Biserică avem niște materii extraordinare: pâinea și vinul. Din prescură și vin facem Sfânta Împărtășanie.
După avem apa, materie primă din care facem aghiasma cu care stropim prin casă. Avem și tămâia sau smirna cu care tămâiem.
Atât aghiasma, cât și tămâiatul sunt foarte bine venite, deoarece alungă duhurile necurate, starea de spirit încinsă și acele necazuri și dureri", a declarat preotul paroh, Florin Ioniță.