James Sakara, pastorul bisericii Sion din Chadiza, Zambia, și-a convins congregația că ar putea învia în trei zile aşa cum a făcut Iisus Hristos și le-a cerut credincioşilor să-l îngroape sub pământ.
I-a asigurat pe aceștia că va reveni la viață.
Tânărul de 22 de ani a fost apoi găsit mort când oamenii l-au scos de sub pământ, trei zile mai târziu.
Sakara a convins trei membri ai bisericii să asiste la „Învierea” sa, ajutându-l să-i sape un mormânt, relatează presa locală.
Înainte de a-şi pune planul în aplicare, acesta a citat din Biblia şi le-a explicat enoriaşilor că instrucţiunile lui Hristros către apostolii săi pentru „a face acest lucru în amintirea Lui” se refereau de fapt la Învierea sa, nu doar la folosirea pâinii şi a vinului la Sfânta Împărtăşanie.
Le-a cerut credincioșilor să îl îngroape cu mâinile legate. După 3 zile, tânărul preot nu a ieșit din mormânt, așa că oamenii au săpat să îl scoată de acolo.
Faptul că l-au găsit mort, i-a lăsat pe enoriași extrem de confuzi, potrivit Sunday Vision.
Au încercat să-l readucă la viață folosind ritualuri spirituale, însă fără rezultat: Sakra a pășit spre Lumină.
După ce cazul a devenit cunoscut, poliția din Zambia l-a arestat pe unul dintre bărbații care au ajutat la îngroparea preotului. Ceilalți doi au fugit.