Antena 3 CNN Actualitate Un preot din Iaşi s-a spânzurat din cauza depresiei

Un preot din Iaşi s-a spânzurat din cauza depresiei

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 18:45 11 Dec 2020 Modificat la 18:45 11 Dec 2020

Preotul avea 42 de ani şi slujea în localitatea Coarnele Caprei, judeţul Iaşi. El şi-a pus capăt zilelor, joi seara, în podul casei sale din municipiul Iaşi.

Un echipaj medical a ajuns la faţa locului. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic şi au fost nevoiţi să declare decesul.

Potrivit enoriaşilor, se pare că preotul avea probleme în familie şi ar fi intrat în depresie după divorţul de soţia sa, cu care avea doi copii.

Primarul a postat un mesaj pe reţelele de socializare prin care s-a declarat profund îndurerat de tragicul eveniment.

"Profund îndureraţi am aflat de moartea neaşteptată a Parintele Paroh al comunei Coarnele Caprei, Crauciuc Cabur Liviu Imanuel. Cuvintele sunt de prisos.

Ele se rezumă doar la durere şi tristeţe. De azi înainte îl vom cauta doar în inimile noastre, singurul loc de unde nu va mai pleca niciodată.

Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să mângâie sufletele celor rămaşi nemângâiaţi de tragica despărţire. Dumnezeu sa îl ierte!”, a declarat primarul din Coarnele Caprei. 

Primarul a mai precizat că Crauciuc Cabur Liviu Imanuel era văzut ca un preot foarte bun, extraordinar - cel puțin 11 ani de când este în sat și nu avea nimeni, nimic să îi reproșeze.

Enoriaş: "Ne-ai fost ca un tată pe umerii căruia ne-am plâns amarul“

"Dumnezeu să te ierte, preacucernice părinte! Ne-ai fost că un tată pe umerii căruia ne-am plâns amarul, un adevărat și iubit duhovnic care ne-a învățat ce înseamnă a iubi pe Dumnezeu și pe aproapele, dar cel mai mult ai fost cel care ne-a adus mai aproape de Dumnezeu!

Dumnezeu să va ierte, cu drepții să va așeze și să știți că nu va vom uită niciodată! Sărutăm dreapta, părinte“, este mesajul unuia dintre enoriașii săi pe un grup de Facebook al localnicilor din Coarnele Caprei.

Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. În cauză se fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs tragedia.

Enoriașii au aprins candele la biserica din Coarnele Caprei la care slujea preotul.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole