Antena 3 CNN Actualitate Premiul Nobel pentru fizică 2024, acordat lui John Hopfield și Geoffrey Hinton pentru munca în domeniul inteligenței artificiale

Premiul Nobel pentru fizică 2024, acordat lui John Hopfield și Geoffrey Hinton pentru munca în domeniul inteligenței artificiale

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 13:50 08 Oct 2024 Modificat la 13:51 08 Oct 2024

Premiul Nobel pentru Fizică 2024 a fost atribuit cercetătorului american John Hopfield şi canadianului Geoffrey Hinton pentru descoperiri şi invenţii legate de procesul de învăţare al maşinilor (machine learning) prin reţele neuronale artificiale, conform comunicatului Comitetului Nobel de marţi, de la Stockholm.

Cei doi laureaţi ai Nobelului pentru Fizică din acest an au folosit instrumentarul fizicii pentru a dezvolta metode care se află în prezent la baza procesului de învăţare al maşinilor. John Hopfield a creat o memorie asociativă ce poate stoca şi reconstrui imagini şi alte tipuri de modele în date. Geoffrey Hinton a inventat o metodă de identificare autonomă a unor proprietăţi ale datelor, ce permite îndeplinirea unor sarcini precum identificarea anumitor elemente specifice în fotografii, scrie Agerpres.

Atunci când vorbim despre inteligenţă artificială (AI), de cele mai multe ori ne referim la procesul de învăţare al maşinilor prin reţele neuronale artificiale. Această tehnologie a fost iniţial inspirată de structura creierului uman. Într-o reţea neuronală artificială, neuronii creierului sunt reprezentaţi de noduri care pot avea diferite valori. Aceste noduri interacţionează între ele prin conexiuni ce pot fi asemuite sinapselor şi care pot fi făcute mai puternice sau mai slabe. Reţeaua este antrenată, spre exemplu, prin dezvoltarea unor conexiuni mai puternice între nodurile care au în mod simultan o valoare mai mare.

Laureaţii de anul acesta al Nobelului pentru Fizică au desfăşurat o activitate importantă în domeniul reţelelor neuronale artificiale începând cu anii 1980.

În 2023, premiul Nobel pentru Fizică a fost atribuit cercetătorilor Pierre Agostini, Ferenc Krausz şi Anne L'Huillier pentru "metode experimentale care generează attosecunde de impulsuri luminoase pentru studierea dinamicii electronilor în cadrul materiei"

Premiile vor fi înmânate laureaţilor în cadrul unei ceremonii speciale ce va fi organizate la 10 decembrie, ziua morţii lui Alfred Nobel (1833-1896), inventatorul dinamitei.

Anul acesta, premiile la fiecare categorie sunt însoţite de o recompensă financiară de 11 milioane de coroane suedeze (puţin peste 1 milion de dolari).

Etichete: Premiul Nobel
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole