Antena 3 CNN Actualitate Premierul Viorica Dăncilă va efectua miercuri o vizită în Portugalia

Premierul Viorica Dăncilă va efectua miercuri o vizită în Portugalia

<1 minut de citit Publicat la 18:41 05 Iun 2018 Modificat la 18:41 05 Iun 2018

Prim-ministrul Viorica Dăncilă va efectua miercuri şi joi o vizită oficială în Republica Portugheză, unde va avea întrevederi cu omologul său, Antonio Costa, precum şi cu preşedintele Marcelo Rebelo de Sousa, se arată într-un comunicat al Guvernului.

"Vizita are drept scop consolidarea cooperării bilaterale dintre România şi Republica Portugheză, cu accent pe relaţiile economice în vederea exploatării potenţialului comercial şi investiţional, precum şi în domeniul apărării şi al politicilor de securitate", informează Executivul.

Potrivit sursei citate, cu prilejul vizitei va avea loc inaugurarea unor noi cadre de cooperare în domenii precum cercetare fundamentală şi inovare, sănătate publică şi medicină, cooperare academică.

O componentă semnificativă a agendei de discuţii va viza cooperarea în plan european, inclusiv în perspectiva preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în 2019, se mai arată în comunicat.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole