Antena 3 CNN Actualitate Premierul Viorica Dăncilă cere lămuriri de la Comisia Europeană: ”E important pentru România să lămurim aceste lucruri”

Premierul Viorica Dăncilă cere lămuriri de la Comisia Europeană: ”E important pentru România să lămurim aceste lucruri”

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, miercuri, în deschiderea şedinţei de Guvern, că îi va transmite preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, o scrisoare prin care îi va solicita informaţii cu privire la solicitările de informaţii adresate Ministerului Justiţiei referitoare la dosare de corupţie la nivel înalt. 

”Consider important, în calitate de premier, să asigur că România este un stat democratic în care avem separarea puterilor în stat și în care sunt respectate drepturile fundamuntale și libertățile cetățenilor. În urma acestei scrisori, Ministerul Justiției, a adresat o solicitare către procurorul general în care a solicitat desecretizarea protocolelor. În altă ordine de idei, în spațiul public a apărut un document al Comisiei Europene, din data de 10 octombrie 2012, în care erau solicitate situația unor dosare aflate pe rol și mai grav faptul că în această scrisoare aveam și nume despre care se cerea stadiul în care se află procesul și pașii care trebuie urmați ceea ce trebuie mi se apre un lucru deosebit de grav. În urma acestei apariții în spațiul public am solicitat Ministerului Justiției o analiză a cererilor pe care le-a făcut Comisia Europeană către Ministerul Justiției, dacă în perioada 2012-2018, au mai existat astfel de solicitări. Am primit în această dimineață documente de la Ministerul Justiției care confirmă ceea ce a apărut în spațiul public și anume faptul că astfel de practici au mai fost făcute. Am hotărât să trimit o scrisoare președintelui Comisie Europene prin care să solicit detalii despre aceste aspecte care mi se par total nepotrivite și în totală neconcordanță cu ceea ce presupune mecanismul de cooperare și verificare. E important pentru România să lămurim aceste lucruri”, a spus premierul Dăncilă.

Subiecte în articol: Dancila Comisia Europeana
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile