Premierul Sorin Grindeanu a declarat, miercuri, că nu este de acord cu ceea ce a văzut în declaraţiile deputatului PSD Cătălin Rădulescu, pe care le-a catalogat ca fiind ”excesive”.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că afirmaţiile deputatului social-democrat Cătălin Rădulescu privind protestatarii sunt „neavenite” şi „foarte periculoase”, iar acesta nu ar mai trebui să aibă dreptul de a deţine arme de foc. Dragnea a susţinut, totodată, că deputatul "riscă foarte multe lucruri" în privinţa statutului său în PSD, o decizie privind excluderea urmând să se ia în cadrul partidului.
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a deschis, marţi, dosar penal în cazul declaraţiilor deputatului PSD Cătălin Rădulescu şi face cercetări pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.
De asemenea, după declaraţiile lui Cătălin Rădulescu că protestatarii din Piaţa Victoriei ar trebui alungaţi cu tunurile cu apă şi cele referitoare la mitraliera AKM cu care a luptat la Revoluţie, pe care este pregătit să o folosească din nou, trei persoane din judeţul Argeş au solicitat Parchetului Curţii de Apel Piteşti să se autosesizeze.