Antena 3 CNN Politică Premierul Sorin Grindeanu a plecat într-o vizită oficială la Bruxelles. Ce subiecte va aborda Grindeanu cu oficialii europeni

Premierul Sorin Grindeanu a plecat într-o vizită oficială la Bruxelles. Ce subiecte va aborda Grindeanu cu oficialii europeni

<1 minut de citit Publicat la 16:55 16 Feb 2017 Modificat la 16:55 16 Feb 2017

Premierul Sorin Grindeanu face joi şi vineri o vizită la Bruxelles, prilej cu care şeful Executivului român va avea întrevederi cu înalţi oficiali ai Comisiei Europene şi ai Consiliului European.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, remis joi AGERPRES, prim-ministrul va avea întrevederi cu Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, cu Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, cu Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, şi cu Jyrki Katainen, vicepreşedinte al Comisiei Europene responsabil cu ocuparea forţei de muncă, creşterea economică, investiţii şi competitivitate.

"Vreau să îi asigur pe toţi partenerii noştri din instituţiile europene că lupta împotriva corupţiei, implicarea şi consolidarea rolului nostru în UE sunt obiective prioritare ale Guvernului pe care îl conduc, iar demersul de acum se înscrie în linia dialogului activ pe care îl promovăm cu toţi interlocutorii europeni", afirmă Grindeanu, în comunicat.

Din delegaţia condusă de premierul Grindeanu vor face parte ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, şi Marius Nica, consilier de stat în aparatul de lucru al prim-ministrului, precizează sursa citată.

 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole