Antena 3 CNN Politică Premierul Nicolae Ciucă preia interimatul de la Apărare

Premierul Nicolae Ciucă preia interimatul de la Apărare

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 15:28 24 Oct 2022 Modificat la 15:28 24 Oct 2022

”Prim-ministrul Nicolae Ciucă a transmis Administrației Prezidentiale documentele privind demisia domnului Vasile Dîncu din functia de ministru al Apărării Naționale si preluarea interimatului de catre domnia sa”, anunță Guvernul.

”Ne așteptăm să vină cu o nominalizare cât mai rapidă, mai ales că în contextul din regiune e nevoie de un mininistru de apărare plin.

Sunt decizii, întâlniri importante, iar interimatul este un mandat limitat”, spune pentru Mediafax deputatul Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL.

Social-democrații se întâlnescu, luni seara, la sediul partidului, după demisia ministrului Apărării, Vasile Dîncu.

Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat se reunește luni, de la ora 18.00, la sediul central al PSD, Șoseaua Kiseleff nr. 10.

Întâlnirea vine în contextul demisiei lui Vasile Dîncu, ministrul Apărării, ministru PSD.

Ministrul Apărarii Vasile Dîncu a demisionat din funcție.

Vasile Dîncu a fost în ultima perioadă ținta unor critici din partea prim-ministrului și a președintelui Klaus Iohannis, după o serie de declarații legate de soluționarea conflictului din Ucraina.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus că a avut o discuție cu premierul Nicolae Ciucă după demisia lui Vasile Dîncu și i-a solicitat să preia interimatul la MAPN.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole