Cei doi oficiali au vorbit despre cooperarea economică, războiul din Ucraina și programul Visa Waiver.
Prim-ministrul României Nicolae-Ionel Ciucă l-a primit, la Palatul Victoria, pe oficialul american. Acesta se află la București pentru a participa la reuniunea Dialogului Strategic România-SUA.
Cei doi au vorbit despre cooperarea politică, economică și militară dintre România și Statele Unite ale Americii.
"În ceea ce privește cooperarea sectorială, un loc central în cadrul discuțiilor l-a ocupat colaborarea dintre cele două părți în domeniile energetic, IT&C și agricultură, șeful Executivului exprimând interesul pentru atragerea unui număr cât mai mare de companii americane în vederea dezvoltării de proiecte în România", a anunțat biroul de presă al Palatului Victoria.
Cel de-al doilea subiect major abordat în cadrul întrevederii a fost situația de securitate regională, ca urmare a războiului din Ucraina.
De asemenea, oficialul american a propus acordarea de sprijin tehnic pentru includerea României în programul Visa Waiver.