Antena 3 CNN Externe Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu Maia Sandu, la Chișinău: „Suntem alături de Republica Moldova pentru împlinirea visului european”

Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu Maia Sandu, la Chișinău: „Suntem alături de Republica Moldova pentru împlinirea visului european”

M.P,
1 minut de citit Publicat la 16:30 04 Oct 2024 Modificat la 16:35 04 Oct 2024

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, aflat vineri în vizită oficială la Chişinău, a avut o întrevedere cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, un subiect important abordat în cursul discuţiilor fiind parcursul european al ţării vecine de peste Prut, în contextul în care vizita are loc cu puţin timp înaintea referendumului ce va avea loc în Republica Moldova privind aderarea la UE, în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale din această ţară.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, premierul a subliniat cu acest prilej că România crede în vocaţia europeană a Republicii Moldova şi va continua să sprijine fără echivoc continuarea acestui drum pe care autorităţile de la Chişinău s-au angajat cu încredere şi responsabilitate, reuşind să facă faţă unor crize şi provocări hibride, fără precedent, apărute pe fondul războiului declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei.

"Menținerea în fruntea administrației de la Chișinău a unui lider puternic, pro european, precum doamna Maia Sandu, dar și trecerea cu succes a referendumului privind integrarea europeană sunt cele două puncte esențiale din planul de a menține Republica Moldova pe direcția europeană.
I-am transmis astăzi doamnei Maia Sandu întregul meu sprijin pentru realizarea acestor obiective majore. Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european!", a spus Marcel Ciolacu, declara'ia fiind publicat[ pe contul s[u de socializare.

"Am avut astăzi prilejul să facem un bilanţ al sprijinului total şi profund pe care România l-a oferit până acum Republicii Moldova şi am analizat modul în care putem canaliza mai bine această susţinere. Vom face în continuare tot ceea ce ţine de noi, prin proiecte concrete şi împărtăşind din experienţa noastră în integrarea europeană, pentru a sprijini acest parcurs pentru Republica Moldova. Miza proiectelor comune de sprijin este de a oferi cetăţenilor şi comunităţilor încredere în perspectiva unui viitor mai bun, al democraţiei, dezvoltării şi stabilităţii", a declarat Marcel Ciolacu, citat în comunicatul Guvernului.

Şeful Executivului a remarcat, totodată, aprecierea şi respectul de care se bucură Republica Moldova din partea tuturor partenerilor din Uniunea Europeană şi a felicitat angajamentul ferm european al şefului statului, Maia Sandu, pentru modul exemplar şi convingător pentru întreaga Europă în care se implică în implementarea reformelor necesare pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Din delegaţia României care-l însoţeşte pe premier la Chişinău mai fac parte vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, şi ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole