Antena 3 CNN Politică Premierul Marcel Ciolacu anunţă o creştere a capacităţii de transport pentru cerealele ucrainene

Premierul Marcel Ciolacu anunţă o creştere a capacităţii de transport pentru cerealele ucrainene

Alin Tarnovschi
1 minut de citit Publicat la 15:43 25 Noi 2023 Modificat la 15:43 25 Noi 2023

Premierul Marcel Ciolacu a avut o intervenție în format online la Summit-ul internațional de la Kiev privind securitatea alimentară mondială, prilej cu care a subliniat rolul esențial al României în facilitarea exporturilor de cereale ucrainene prin intermediul coridoarelor de solidaritate create la nivelul Uniuni Europene.

"România și-a asumat un rol de maximă importanță în asigurarea tranzitului de cereale ucrainene către piețele internaționale, astfel încât mai mult de 60% din totalul acestor exporturi au fost realizate prin coridoarele de transport din țara noastră. În perioada următoare este vizată o creștere a capacității de transport, cu sprijinul direct al partenerilor internaționali și ai Uniunii Europene", a spus Marcel Ciolacu.

Șeful Executivului român a condamnat în termenii fermi atacurile ilegale și nejustificate ale Rusiei în Ucraina, care constituie crime de război. De asemenea, a condamnat bombardamentele rusești din Ucraina în proximitatea frontierei cu România, care afectează infrastructura necesară transportului de cereale pe piețele internaționale.

Summit-ul internațional de la Kiev privind securitatea alimentară mondială marchează importanța programului umanitar „Cereale din Ucraina”, inițiat în 2022 de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Au participat, fizic sau online, la acest summit aproape 30 de înalți demnitari, șefi de state, de guverne și miniștri de externe din țări europene, SUA, Japonia, Republica Coreea, Canada, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, reprezentanți ai instituțiilor Uniunii Europene, Secretarul General ONU, Antonio Guterres, precum și Secretarul General al Consiliului de Cooperare al Golfului, Jasem Mohamed AlBudaiwi, pentru a acorda sprijin nemijlocit securității alimentare la nivel mondial prin asigurarea exporturilor de cereale din Ucraina către piețele internaționale și în special către țările cele mai vulnerabile.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole