Antena 3 CNN Politică Întâlnire misterioasă la Palatul Cotroceni: Ludovic Orban și Nicușor Dan, chemați de președintele Iohannis. ”Pot să confirm...”

Întâlnire misterioasă la Palatul Cotroceni: Ludovic Orban și Nicușor Dan, chemați de președintele Iohannis. ”Pot să confirm...”

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 12:06 24 Sep 2020 Modificat la 12:06 24 Sep 2020

„Da. Pot să confirm acest lucru”, a declarat și Nicușor Dan în această dimineață cu privire la întâlnirea cu președintele și premierul. 

Potrivit surselor Antena 3, în cadrul întâlnirii, s-a discutat despre proiectele lui Nicușor Dan pentru Primăria Capitalei. De asemenea, s-a discutat despre finanțarea acestor proiecte și despre atragerea fondurilor europene pentru a putea pune în practică programul prezentat de Nicușor Dan pentru București. 

Totodată, președintele Klaus Iohannis și-a împărtășit din experiența de primar pe care o are.

”Ce pot să spun este că președintele Iohannis, înainte de a fi președinte, a fost primarul de mare succes al unui mare oraș. A adus investitori și a pus Sibiul pe harta culturală”, declara Nicușor Dan în această dimineață, potrivit Mediafax. 

Cei doi au plecat împreună de la Palatul Victoria spre întâlnirea cu Klaus Iohannis.

Război mocnit între PNL și USR PLUS. Când se rupe alianța pentru alegerile locale

Alianța între PNL și USR va exploda imediat după alegerile locale, susțin surse din cele două partide.

Deja există neînțelegeri dar sunt păstrate aparențele pentru ca niciunul dintre candidații susținuți de cele două partide să nu piardă voturi duminică. Sondajele interne ale USR arată că partidul a fost afectat de faptul că a practicat un non-combat la adresa PNL, la fel ca la alegerile prezidențiale de anul trecut. 

USR vrea să recupereze din scorul pierdut față de anul precedent, dar și față de anul în curs, pentru a nu pierde alegerile parlamentare, iar acest lucru poate fi făcut doar dacă se află în Opoziție. 

Tocmai de aceea, membrii partidelor păstrează o prietenie aparentă, până după alegerile locale de duminică, 27  septembrie. 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole