Antena 3 CNN Externe Premierul Indiei ar urma să meargă în Ucraina în august. Narendra Modi a vizitat Rusia în iulie

Premierul Indiei ar urma să meargă în Ucraina în august. Narendra Modi a vizitat Rusia în iulie

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 16:59 27 Iul 2024 Modificat la 17:02 27 Iul 2024

Prim-ministrul indian Narendra Modi ar urma să viziteze Ucraina luna viitoare, transmite Agerpres, care citează informații din surse locale difuzate de Reuters.

Ar fi prima vizită a lui Modi în Ucraina după declanșarea agresiunii ruse şi ar urma să aibă loc la doar câteva săptămâni după ce șeful guvernului de la New Delhi s-a întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin la Moscova.

Ambasada Ucrainei de la New Delhi a precizat că nu dispune de informații despre posibila vizită, în timp ce Ministerul indian de Externe nu a răspuns unei solicitări formulate de Reuters, de a comenta această informație.

Țările occidentale au impus sancțiuni asupra Moscovei după invazia asupra Ucrainei din 2022, dar națiunile considerate "prietenoase" de Kremlin, precum India și China, au continuat să aibă relații comerciale cu Rusia, ba chiar și le-au extins.

La fel ca și China, India nu a acuzat direct Rusia pentru invazia din Ucraina, dar a îndemnat cele două țări să-și rezolve conflictul prin dialog şi diplomație.

Modi s-a întâlnit cu Vladimir Putin, la Moscova, în prima parte a acestei luni, la scurt timp după ce o rachetă rusească a lovit un spital din Kiev și a ucis 41 de persoane.

Liderul indian i-a spus lui Putin, cu acea ocazie, că moartea copiilor nevinovați este "dureroasă și înspăimântătoare".

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a exprimat nemulțumirea privind vizita lui Modi în Rusia.

El a calificat drept "o uriașă dezamăgire și o lovitură devastatoare pentru eforturile de pace" faptul premierul indian că l-a îmbrățișat "pe cel mai sângeros criminal al lumii, la Moscova, într-o astfel de zi".

Departamentul de Stat al SUA şi-a exprimat preocuparea privind relația Indiei cu Rusia, într-un moment în care Washingtonul încearcă să consolideze legăturile cu New Delhi pentru a contracara China.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole