Antena 3 CNN Actualitate Premierul Florin Cîţu, mesaj de adio după moartea lui Ivan Patzaichin: "Îţi mulţumim pentru tot ce ai făcut pentru România"

Premierul Florin Cîţu, mesaj de adio după moartea lui Ivan Patzaichin: "Îţi mulţumim pentru tot ce ai făcut pentru România"

Alin Tarnovschi
1 minut de citit Publicat la 11:31 05 Sep 2021 Modificat la 11:31 05 Sep 2021

"Îţi mulţumim pentru tot ce ai făcut pentru sport şi pentru România", este mesajul transmis de premierul Florin Cîțu la moartea canotorului Ivan Patzaichin, multiplu campion olimpic, mondial şi european.

"O veste extrem de tristă, astăzi! Multiplu campion olimpic, mondial şi european, Ivan Patzaichin a fost unul dintre cei mai mari sportivi pe care i-a avut România. Îţi mulţumim pentru tot ce ai făcut pentru sport şi pentru România!", a transmis premierul Florin Cîțu, printr-un mesaj postat pe Facebook.

Decesul marelui sportiv a fost anunțat duminică dimineața de Comitetul Olimpic și Sportiv Român: "E legendă... un CampiOM s-a transformat în stea. Ivan Patzaichin a plecat dintre noi.

„Povestea sa e povestea succesului, a bunului simț și al caracterului. E povestea unui fiu al Deltei care a dat înapoi înzecit și a inspirat oamenii să trăiască frumos. Dincolo de medaliile strălucitoare, 7 olimpice (4 de aur), cele 21 mondiale (9 de aur), a fost un OM dăruit și generos. Drum lin, Ivan! Veșnic în inimile noastre! Condoleanțe familiei! Dumnezeu să îl ierte și să odihnească!", a scris COSR pe pagina ed Facebook.

Ivan Patzaichin s-a născut la 26 noiembrie 1949 într-o familie de lipoveni, în satul Mila 23. El a fost cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară din 1968, 1972, 1980 şi 1984 şi triplu laureat cu argint.

Canoistul Ivan Patzaichin a murit la 71 de ani

Sportivul a devenit ulterior antrenor, iar în ultimul timp se dedicase antreprenoriatului social, preocupat de promovarea sportului, mișcării în aer liber și a ecoturismului.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole