Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Premierul desemnat Nicolae Ciucă a depus lista cabinetului și programul de guvernare la Parlament

Premierul desemnat Nicolae Ciucă a depus lista cabinetului și programul de guvernare la Parlament

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 18:25 23 Noi 2021 Modificat la 19:37 23 Noi 2021

Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului urmează să se reunească, de la ora 18,30, pentru stabilirea calendarului audierilor miniștrilor propuşi şi şedinţa plenului comun pentru învestirea noului Guvern.

"Este pentru prima dată când în programul de guvernare sumele alocate pentru investiții vor fi în conformitate cu 7% din PIB. PNRR reprezintă axul programului de guvernare și în acest sens, împreună cu echipa guvernamentală suntem obligați și condiționați în același timp să respectăm liniile din PNRR și acele măsuri legislative care ne obligă la procesul de reformă.

O altă măsură este aceea prin care să sprijinim eliminarea decalajului între comunitățile locale și în felul acesta vom pune în aplicare Planul Naţional de Investiţii Anghel Saligny. În momentul acesta are o sumă alocată de aproximativ 50 de miliarde până în anul 2028. (...)

Avem ca măsură prioritară legarea regiunilor istorice prin infrastructură rutieră și feroviară și conectarea la coridoarele pan-europene. Pe pachetul de măsuri sociale este pentru prima dată când se mărește indemnizația socială minimă de la 800 de lei la 1.000 de lei. Vor fi indexate pensiile cu aproximativ 10%, pentru pensionarii care beneficiază de o pensie între 1.000 și 1.600 de lei se va asigura în luna ianuarie un ajutor de 1.200 de lei.

Tot în programul de guvernare sunt cuprinse măruri pentru creșterea alocațiilor pentru copii până vârsta de 2 ani la 600 de lei, pentru ceilalți alocația va fi de 243 de lei. Salariul minim brut va crește la 2.550 de lei. De asemenea, pentru persoanele cu dizabilități se va asigura cea de-a 13-a indemnizație", a declarat Nicolae Ciucă.

Ministrul propus a adăugat că angajatorii vor putea menține un angajat cu salariul minim nu mai mult de 24 de luni.

 

Etichete: Nicolae Ciucă
Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole