Operația a fost realizată la finele anului trecut, depășindu-se, astfel, o nouă barieră, spun reprezentanții spitalului. Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „dr. Carol Davila” este singura unitate de stat la nivel național în care se efectuează, de aproximativ doi ani, frecvent operații de chirurgia epilepsiei.
Pentru pregătirea acestei intervenții de mare complexitate specialiștii au apelat la reconstrucții tridimensionale, exersând atât în mediul virtual în repetate rânduri, cât și în cadrul unor cursuri de disecție specializate ce au avut loc în Barcelona, Spania.
"Acest gen de operații necesită o abordare minim invazivă, prin care să fie înlăturată o zonă din creier care este răspunzătoare de apariția crizelor de epilepsie, însă fără a crea noi cicatrici care să fie, la rândul lor, generatoare de crize. Este un deziderat dificil de atins, dar cu tehnicile moderne de lucru rezultatele sunt extrem de promițătoare”, se arată într-o postare publicată pe pagina de Facebook a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila".
Pacientul avea trei-patru crize de epilepsie pe săptămână
Pacientul operat în premieră națională la spitalul de stat are 49 ani, făcea crize epileptice încă din copilărie și este cunoscut cu un accident vascular cerebral ischemic major la nivelul emisferului cerebral stâng (în perioada perinatală). Frecvența crizelor era de trei-patru pe săptămână în momentul în care a ajuns în atenția echipei de la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central.
Cazul investigat de specialiști s-a dovedit extrem de dificil de abordat neurochirurgical prin metodele deja uzitate, existând riscul ca, dacă lucrurile nu ies ca în teorie, pacientul să aibă tulburări severe de memorie. Așa s-a decis să se apeleze la o soluție încă neîncercată în România, utilizată strict în chirurgia oculoplastică.
În GALERIA FOTO de mai jos puteţi vedea mai multe imagini din timpul intervenţiei chirurgicale, realizată în premieră în România, la Spitalul Militar din Bucureşti.
[GAL layout="5"]"Este cunoscută corelația între cicatricile asociate accidentelor vasculare cerebrale (AVC) și epilepsie, însă echipa de neuroepileptologi, în baza experienței vaste acumulată în studiul acestei boli, a ridicat ipoteza că deși există o cicatrice majoră ce ar fi putut produce aceste crize, focarul responsabil de epilepsie era într-o zonă de creier ce avea aspect aproape normal: regiunea temporo-mezială stângă, ce include în mod normal hipocampul, parte esențială a circuitului memoriei. Ipoteza a fost confirmată de studiile imagistice (IRM cerebral cu protocol de epilepsie) și electrofiziologice (video EEG cu electrozi măsurați și lipiți pe scalp) și a fost eliberat un plan de chirurgia epilepsiei. Acesta propunea rezecția polului temporal, nucleului amigdalian și hipocampului, lăsând zona mare aferentă AVC-ului neatinsă. Dacă planul ar fi fost greșit, pacientul ar fi avut tulburări severe de memorie, fapt ce îi putea afecta sever calitatea vieții”, se mai arată în postare,
O echipă multidisciplinară, din au făcut parte neuroepileptologi (conf. univ. dr. Ioana Mîndruță, dr. Irina Oane), neurochirurg (cpt. Dr. Ciobotaru Georgian), anestezist (prof. univ. col. dr. Dan Corneci) și oftalmolog (col. dr. Horațiu Manole), a stabilit astfel că cea mai bună opțiune pentru acest caz era un abord care nu a mai fost încercat până acum în România, printr-o incizie utilizată strict în chirurgia oculoplastică, la nivelul pleoapei stângi.
Intervenția a durat șase ore, echipa neurochirurgicală fiind formată din cpt. dr. Georgian Ciobotaru - medic specialist neurochirurg și lt. dr. Mădălina Ancuța – medic rezident neurochirurg. Neurochirurgii au fost asistați de o echipă anestezică (dr. Ligia Torsin, medic specialist ATI și medicii rezidenți ATI – dr. Anca Raluca Achim și dr. Andra Georgiana Nenciu, condusă de prof. univ. dr. Dan Corneci).
Nicio criză în trei luni
De la intervenția realizată au trecut trei luni, timp în care pacientul nu a mai avut nicio criză. Cazul va putea fi însă considerat videcat după doi ani fără crize, scurși de la operație.
"Deși planul operator elaborat de echipa de neuroepileptologi a fost respectat cu strictețe, succesul unei intervenții de chirurgia epilepsiei se dovedește în timp, prin dispariția crizelor. Astfel, la trei luni de la intervenție, frecvența crizelor a scăzut de la trei-patru crize pe săptămână la … niciuna în trei luni! Definiția de „caz vindecat” totuși este absența crizelor timp de doi ani de la intervenție, pacientul rămânând atent monitorizat în această perioadă de către echipa de neuroepileptologie”, se menţionează în aceeaşi postare.
Cum pot ajunge pacienții să beneficieze de un astfel de tratament
"Pacienții trebuie să se adreseze unei echipe de neuroepileptologie care să demonstreze că epilepsia se datorează unei zone anume din creier care poate fi înlăturată în condiții de siguranță, urmând ca mai apoi această echipă să direcționeze pacientul către neurochirurg. Ne bucurăm să avem o astfel de colaborare cu medici de renume din afara spitalului, demonstrând astfel că sănătatea pacienților este prioritatea tuturor!”, mai este precizat în postare.
Primul caz din România de operație pe creier prin pleoapă De aproximativ doi ani, în cadrul Spitalului Universitar de...
Publicată de Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" pe Marţi, 5 martie 2024