Antena 3 CNN Externe Premieră istorică. Omenirea a dat peste cap ciclul global al apei pe Pământ. 50% din producția mondială de alimente este amenințată

Premieră istorică. Omenirea a dat peste cap ciclul global al apei pe Pământ. 50% din producția mondială de alimente este amenințată

A.I.
3 minute de citit Publicat la 07:00 18 Oct 2024 Modificat la 08:57 18 Oct 2024

Umanitatea a reușit să dezechilibreze ciclul global al apei pe Pământ, pentru prima dată în istoria civilizației, iar consecințele se anunță dezastruoase pentru economiile statelor, pentru producția globală de hrană și pentru însăși viața pe planeta noastră, arată un nou studiu citat de CNN

Documentul a fost întocmit de Comisia Globală pentru Economia Apei, un grup constituit din lideri și experți internaționali.

Ciclul apei se referă la sistemul complex prin care acest fluid vital se deplasează în jurul Pământului. Apa se evaporă din sol, din lacuri, din râuri și din vegetație și se ridică în atmosferă, formând fluxuri masive de vapori ce parcurg distanțe mari, înainte de a se răci, de a se condensa și, în cele din urmă, de a cădea înapoi pe pământ sub formă de ploaie sau zăpadă.

Utilizarea distructivă, timp de decenii, a terenurilor, combinată cu criza climatică au pus o presiune "fără precedent" pe ciclul global al apei, susțin experții în documentul citat de CNN.

Perturbarea ciclului provoacă deja suferințe: aproape 3 miliarde de oameni se confruntă cu lipsa apei, culturile agricole se diminuează iar orașele se scufundă pe măsură ce seacă pătura freatică de sub ele.

În lipsa unor măsuri urgente, consecințele vor catastrofale, conform studiului menționat. Criza apei amenință mai mult de 50% din producția mondială de alimente și riscă să reducă, în medie, cu 8% PIB-ul țărilor până în 2050. Pentru țările cu venituri mici, pierderile se anunță mult mai mari, de până la 15% din Produsul Intern Brut.

Umanitatea a perturbat ciclul global al apei pentru prima dată în istoria civilizației

"Pentru prima dată în istoria omenirii, am ajuns să dezechilibrăm ciclul global al apei. Nu ne mai putem baza pe precipitații, care reprezintă sursa întregii ape dulci", a avertizat Johan Rockström, copreședinte al Comisiei Globale privind Economia Apei și unul dintre autorii raportului.

Documentul său face diferența între "apa albastră" - adică apa lichidă din lacuri, râuri și acvifere - și "apa verde", adică umiditatea stocată în soluri și plante.

Furnizarea de "apă verde" a fost mult timp neglijată, aceasta fiind egal de importantă pentru ciclul apei, se arată în raport. Umiditatea din vegetație și din sol este responsabilă pentru aproximativ jumătate din totalul precipitațiilor de pe uscat.

Perturbările ciclului apei sunt "profund legate de schimbările climatice", conform raportului, iar o furnizare stabilă de "apă verde" este crucială pentru susținerea vegetației ce stochează carbonul care încălzește planeta.

Însă daunele provocate de oameni, între care distrugerea zonelor umede și defrișarea pădurilor, epuizează aceste rezervoare vegetale de carbon și accelerează încălzirea globală. La rândul său, clima caldă usucă regiuni întinse, reducând umiditatea și amplificând riscul de incendii vaste.

Experți: oamenii au nevoie de 4 tone de apă pe zi pentru o "viață demnă"

Criza este accelerată de nevoia uriașă de apă la nivel mondial. Raportul citat de CNN arată că, în medie, oamenii au nevoie de un minim de aproximativ 4.000 de litri pe zi pentru a duce o "viață demnă".

Această valoare este cu mult peste cei 50-100 de litri necesari pentru nevoile de bază, așa cum a stabilit Organizația Națiunilor Unite. Este, de asemenea, mult mai mult decât sunt capabile să furnizeze din surse locale majoritatea regiunilor.

Richard Allan, profesor de științe climatice la Universitatea Reading din Anglia, a declarat că raportul experților "prezintă o imagine sumbră a perturbării provocate de om a ciclului global al apei, cea mai prețioasă resursă naturală care, în cele din urmă, ne susține mijloacele de trai".

Activitățile umane modifică structura solului și a aerului din imediata vecinătate, determinând încălzirea climatică și intensificând atât fenomenele extreme umede, cât și cele uscate, dezechilibrând, de asemenea, tiparele vântului și ale precipitațiilor, a adăugat acest cercetător, care nu a fost implicat în elaborarea documentului.

Potrivit lui Allan, criza poate fi abordată doar printr-o mai bună gestionare a resurselor naturale și prin reduceri masive ale poluării care încălzește planeta.

Ce se mai poate face după perturbarea ciclului global al apei

Autorii raportului spun că guvernele lumii trebuie să recunoască ciclul apei drept un "bun comun" și să-l abordeze în mod colectiv.

Țările sunt dependente unele de altele, nu doar prin lacurile și râurile care traversează granițele, ci și prin intermediul apei atmosferice, care poate călători pe distanțe uriașe.

Practic, deciziile luate într-o țară pot perturba precipitațiile în altă țară.

Raportul face apel la o regândire fundamentală a rolului apei în cadrul economiilor. Se propune o mai bună fundamentare a prețurilor, pentru a descuraja risipa și a contracara tendința de a planta culturi și instalații care consumă multă apă, cum ar fi centrele de date, în zonele cu unde se înregistrează un deficit al acestei resurse.

"Criza globală a apei este o tragedie, dar și o oportunitate de a transforma economia apei. Recunoașterea valorii apei este esențială pentru a conștientiza raritatea acesteia și numeroasele beneficii pe care ni le oferă", a declarat Ngozi Okonjo-Iweala, director general al Organizației Mondiale a Comerțului și co-președinte al comisiei care a elaborat raportul.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole