Antena 3 CNN Externe Premieră în Uniunea Europeană. Statele UE au finanțat o achiziție comună de armament - mare parte dintre arme vor merge spre Ucraina

Premieră în Uniunea Europeană. Statele UE au finanțat o achiziție comună de armament - mare parte dintre arme vor merge spre Ucraina

Adrian Dumitru
<1 minut de citit Publicat la 16:21 14 Noi 2024 Modificat la 16:22 14 Noi 2024

Uniunea Europeană a anunţat, joi, că a finanţat, pentru prima dată, achiziţia comună de arme de către statele membre, cea mai mare parte a acestor achiziţii urmând să meargă către Ucraina, informează AFP, citată de Agerpres.

UE finanţase deja achiziţii de arme pentru Ucraina, însă în afara bugetului Uniunii, printr-un instrument financiar ad-hoc.

„Aceasta este prima dată când utilizăm bugetul UE pentru a susţine statele membre în achiziţia comună de arme”, a declarat, într-un comunicat, Margrethe Vestager, vicepreşedintă a Comisiei Europene.

Potrivit comunicatului, UE a investit 300 milioane de euro pentru a ajuta în jur de 20 de state membre să cumpere echipamente de apărare antiaeriană, vehicule blindate şi muniţie, dintre care cea mai mare parte vor merge către Ucraina.

De la declanşarea invaziei rusești în Ucraina în februarie 2024, UE depune eforturi să îşi întărească industria de apărare şi capacitatea de a sprijini guvernul de la Kiev.

UE a instituit, astfel, un mecanism de ajutor financiar vizând să favorizeze achiziţia comună de muniţie, angajându-se să livreze Ucrainei cel puţin un milion de obuze de artilerie până la sfârşitul lunii martie 2024.

Acest obiectiv a fost ratat, însă şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a promis atingerea lui înainte de sfârșitul anului.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole