Antena 3 CNN Sport Cupa Mondială Premieră în televiziunea din România. Antena va difuza meciurile FIFA World Cup 2026 și 2030

Premieră în televiziunea din România. Antena va difuza meciurile FIFA World Cup 2026 și 2030

A.S.
3 minute de citit Publicat la 10:22 02 Sep 2024 Modificat la 10:29 02 Sep 2024

Antena a reușit cea mai importantă achiziție din istoria drepturilor sportive premium, obținând drepturile exclusive de difuzare pentru cele mai urmărite evenimente sportive din lume: meciurile de fotbal de la FIFA World Cup TM 2026 și FIFA World Cup TM 2030. Este pentru prima dată în România când un grup comercial privat reușește această performanță.

FIFA World Cup TM 2026 va fi un eveniment unic, marcând prima ediție cu 48 de echipe și 104 meciuri, desfășurate în trei țări din America de Nord: SUA, Canada și Mexic. Antena va aduce publicului românesc fiecare moment de pasiune și spectacol din acest turneu istoric.

În 2030, FIFA World Cup TM va celebra 100 de ani de la prima ediție, oferind un spectacol de neuitat. Meciurile vor începe în America de Sud, în Uruguay, Argentina și Paraguay, și vor continua în Europa, unde vor captiva milioane de fani din Spania, Portugalia și Maroc.

FIFA World Cup TM este cel mai urmărit eveniment al planetei - conform Nielsen, peste 5 miliarde de oameni au urmărit la TV sau în lumea digitală desfășurarea ultimei ediții din Qatar câștigată de Argentina lui Messi.

România nu a mai fost la World Cup de 28 de ani, iar selecționer este Mircea Lucescu, revenit în funcție după 38 de ani. 

De asemenea, Antena va transmite și „Drumul spre World Cup” al naționalei României, începând cu 6 septembrie, ora 21.45, cu meciul cu Kosovo-România. România nu a mai fost la FIFA World Cup TM de 28 de ani, iar selecționer este acum Mircea Lucescu, revenit în funcție după 38 de ani. Kosovo-România va fi primul meci al lui Mircea Lucescu, când echipa noastră va lupta pentru calificarea la FIFA World Cup TM 2028, după ce s-a calificat recent la Euro, după o pauză de 8 ani.

Această achiziție majoră vine după un alt succes recent al Antenei, care a obținut în exclusivitate drepturile de difuzare pentru Formula 1, continuând să aducă pe ecranele românilor cele mai spectaculoase competiții sportive din lume.

Preliminariile FIFA World Cup TM se văd la Antena începând din martie, dar meciurile din această toamnă ne pot oferi un loc de baraj și mai ales o poziție mai bună la tragerea la sorți a grupelor în noiembrie. 

„O participare la World Cup este ceva extraordinar! Eu am avut această șansă! Vreau să dau continuitate echipei, să îi fac pe jucători să creadă în ei, să dea totul! Văd în ei posibili participanți la World Cup" , Mircea Lucescu, selecționer Romania 

„World Cup este unul dintre cele mai mari evenimente sportive, este visul oricărui fotbalist să ajungă la un astfel de turneu final! Cred că "generația de suflet" are în față un viitor strălucit, are drumul ei, și poate ajunge la Cupa Mondială, pentru a da continuitate performanțelor!“, Edi Iordănescu - selecționer România Euro 2024.

Antena transmite exclusiv FIFA World Cup TM, Formulă 1 și meciurile României până în 2028 și își onorează promisiunea făcută publicului din România - Antena este Creator de Spectacol și mai ales Creator de Viitor.

Antena este grupul cu cea mai mare audiență urbană în ultimii doi ani, produce cele mai iubite showuri ale momentului - Asia Express, Chefi la Cuțite, Insula iubirii - și deține cea mai mare platforma digitală, Antena Play, cu care poți să accesezi peste 10.000 de ore de conținut, live sau on demand.

Antena operează pe piața românească posturile Antena 1, Antena 3 CNN, Antena Stars, Happy Channel, Zu TV și cea mai urmărită platformă digitală românească Antena Play. 

„Antena rămâne fidelă promisiunilor făcute publicului din România: AZI - Afli, Zâmbești, Iubești - nu este doar o platformă de comunicare, ci și o demonstrație zilnică a legăturii dintre milioanele de români și programele lor favorite. După meciurile României și transmisiile de Formula 1, bucuria de a construi povești în jurul World Cup până în 2030 va fi împărtășită împreună cu românii, în direct pe toate ecranele.” Mihai Ioniță, CEO Antena.

Meciurile se vor vedea la Antena 1, Antena 3 CNN și Antena play.

Citește mai multe din Cupa Mondială
» Citește mai multe din Cupa Mondială
TOP articole