Antena 3 CNN Politică Marcel Ciolacu critică greva piloților TAROM şi cere mai mult respect pentru pasageri: „A fost o mare greșeală"

Marcel Ciolacu critică greva piloților TAROM şi cere mai mult respect pentru pasageri: „A fost o mare greșeală"

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 16:47 10 Iul 2024 Modificat la 16:47 10 Iul 2024

Premierul Marcel Ciolacu a criticat blocajul generat de TAROM, care în data de 8 iulie a anulat peste 34 de zboruri şi a creat un disconfort major în rândul pasagerilor care s-au trezit cu vacanțele distruse. Premierul a opinat că abordarea companiei care a invocat greva ascunsă a piloţilor nu este  corectă într-un stat dezvoltat şi democratic cum este România", iar această situaţie a fost o mare greşeală, faţă de client, faţă de români".

„Nu s-a găsit un dialog şi s-a recurs la acest sistem, această crăpătură în contractul colectiv de muncă, părerea mea este că a fost o mare greşeală, faţă de client, faţă de români", a spus Marcel Ciolacu.

El a făcut referire şi la pasagerii care s-au trezit cu zborurile anulate şi care îl lipsă de alte alternative au fost nevoiți să aștepte ore bune în aeroport sau chiar să doarmă pe jos sau printre bagaje. 

„Tebuie să anunţi, e dreptul fiecăruia să facă grevă anunţată, nu am niciun drept nici eu nici nimeni să recurgem la astfel de artificii să punem oamenii pe drumuri sau să doarmă în aeroport”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Cât despre modul în care a abordat situaţia TAROM, premierul consideră că nu a fost corectă într-un stat dezvoltat şi democratic cum este România. 

„Cred că a fost o scăpare şi sper ca cei care s-au implicat în acest lucru, să îşi fi dat seama în acest moment că nu este abordarea corectă într-un stat dezvoltat şi democratic cum este România”, a mai arătat premierul.

Sorin Grindeanu îi acuză pe piloții de la TAROM intrați în greva mascată: „Nu arată respect față de pasageri.

Şi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a criticat privind situația provocată de zborurile TAROM anulate în urma unui protest spontan al piloților.

„Nu știu dacă e o îmbolnăvire în masă în acest moment sau e o grevă. Eu cred că această tactică adoptată, cea de a se declara cu 10 - 25 de minute, jumătate de oră, înainte de a începe zborul, inapți de zbor, parte din echipaj, a dus de fapt la ce s-a întâmplat azi pe aeroport. Și am să mă explic, poate n-am fost foarte clar.

Dacă o grevă, în adevăratul sens al cuvântului, este anunțată, oamenii nu mai vin în aeroport, trec de filtre, își predau bagajele, așteaptă la poarta de îmbarcare și cu 10 minute înainte sunt anunțați că acea cursă e anulată. Aici e această împingere la maxim a acestei situații.(...)

Cel mai rău este pentru oamenii care vin în aeroport, vor să meargă la tratament, vor să meargă în concedii.

„Astăzi, pierderile datorate acestei situații sunt undeva la 2 milioane de euro, poate un pic peste, dacă toți cei care au cursele anulate cer despăgubiri, și au tot dreptul să o facă.

Azi au intrat în această stare, de „inapt de zbor” până în 30 de piloți, din cam 150 de piloți. Deci undeva la 20% din numărul total al piloților. Pot să vă spun că azi s-au făcut, de către cei de la TAROM, 10 angajări în personal. Sunt piloți noi, pentru că trebuie să-ți asiguri această rezervă de piloți ”, a spus Sorin Grindeanu, la Antena 3 CNN.

TAROM oferă pasagerilor afectați o adresă de email pentru a cere despăgubiri pentru zborurile anulate

Pentru a facilita procesul de compensare a călătorilor afectaţi în urma anulării unor zboruri regulate în cursul zilei de 8 iulie, TAROM anunţă crearea unei adrese de email dedicate: despagubire8iulie@tarom.ro, la care pasagerii pot transmite cererile şi documentele necesare în vederea obţinerii despăgubirilor, în conformitate cu Regulamentul EC 261/2004".

Pasagerii afectaţi de aceste anulări pot transmite solicitarea de compensare la adresa de email menţionată, unde trebuie să transmită următoarele informaţii: nume şi prenume pasager, număr de zbor, copia biletelor de călătorie şi codul rezervării.

De asemenea, dacă este cazul pasagerii trebuie să transmită şi dovada plăţii pentru cheltuielile suplimentare privind cazarea, masa, transportul de la aeroport la unitatea de cazare şi de la unitatea de cazare la aeroport şi să precizeze modalitatea de compensare pentru care optează (bani/voucher electronic).

Potrivit sursei citate, voucherul electronic poate fi utilizat pentru achiziţionarea de bilete TAROM emise pe zboruri operate de companie (cu număr de zbor RO) în termen de un an de la data emiterii. Contravaloarea voucherului nu este rambursabilă. Pentru pasagerii care vor opta pentru plata compensaţiei în bani este necesar să transmită datele bancare în următorul format: nume şi prenume beneficiar cont, denumirea băncii, sucursala, adresa băncii, Iban, Cod SWIFT/BIC, monedă cont",  precizează TAROM într-un comunicat.

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole